• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Lista completă a artiștilor care vor concerta la festivalul de pe dealul Cetățuii – ”18+”

Lista completă a artiștilor care vor concerta la festivalul de pe dealul Cetățuii – ”18+”

Publicat: 8 mai, 2013 11:33

Actualizat: 23 martie, 2022 06:21

Line-upul festivalului 18+ este acum complet: 3 noi trupe îl rotunjesc. Masala Soundsystem, din Polonia, No Head On My Shoulders, din Austria, şi Ad Hoc (România) vor concerta pe aceeaşi scenă cu franţuzoaica Nadéah (Nouvelle Vague), basarabeanca Alexandrina Hristov, Brass Wood & Wires (Germania) şi Tündérground (România) între 17 şi 18 mai, pe dealul Cetăţuii din Cluj-Napoca, la 18+.MASALA SOUNDSYSTEM – Tradiţional & oriental vs. modern & digital (Polonia)Sound-ul colectivului polonez Masala Soundsystem („masala” e un termen folosit în bucătăria sud-asiatică care înseamnă „amestec de condimente”) este mix aromat de instrumente tradiţionale cu corzi şi sunet modern de sintetizatoare şi turntables, instrumente de percuţie orientale precum darabuka sau dholul versus beatbox, cântece din grumaz versus poezie urbană contemporană, armonii populare versus glitchuri moderne. Neaşteptat. Insolit. Impresionant.NO HEAD ON MY SHOULDERS – Acrobaţii muzicale (Austria)Muzica celor de la No Head On My Shoulders sună ca şi cum creierul lui Frank Zappa ar fi fost resetat şi i s-ar fi implantat după toate genurile muzicale posibile şi imposibile, de la rock la pop, de la ska la clasică, de la folk la house. Fondată în 1999, trupa austriacă, compusă din 9 adevăraţi acrobaţi muzicali (tobe, percuţie, bas, 2 chitare, 4 suflători, 4 vocali), îşi uluieşte mereu publicul cu un maelstrom sonor pe cât de variat, pe cât de isteţ construit. Fără niciun fel de rezerve ori vreo reverenţă exagerată, No Head On My Shoulders mixează vechiul cu noul, îl (răs)citează şi îl reinventează. Reprezentaţiile trupei nu sunt doar nişte simple concerte, ci experienţe muzicale totale, bifând totul, de la interacţiuni directe cu publicul până la excese de teatralitate, dacă nu chiar circ. O nebunie!AD HOC – Dezmăţ, licori şi muzici medievale (România)De la balade sincere şi triste la piese parcă rupte din furtună, muzica Ad Hoc îmbină sonorităţi, ritmuri şi idei medievale, rock şi folclorice româneşti, uneori surprinzând cu inserţii din toate părţile şi sunetele lumii. Concertele Ad Hoc sunt adevărate spectacole: cu piei, blănuri şi tatuaje croite pe măsura atitudinii lor, cu poveşti, legende şi fum potrivit misticismului lor şi cu atâta energie şi urgie stereo încât să te cucerească şi să te ducă într-o lume de basm şi legendă încă de la primul acord.Un festival multisenzorialPe deasupra, 18+ va aduce clujenilor un labirint de 580 de metri pătraţi creat sub tema „1001 metri de poveste românească”. Gândită ca o instalaţie interactivă, labirintul va însoţi şi colora paşii curioşilor care-i vor călca pragul, aidoma unei Şeherezade autentice, de-a lungul celor 1001 metri, cu motive, texturi, culori, sunete, ilustraţii, obiecte, texte tematice, descântece şi legende adunate din toate colţurile ţării. O instalaţie uriaşă care, pe lângă faptul că va fi un spaţiu senzorial excepţional, va reflecta frumuseţea tradiţiei, labirintul popular autentic.Nu în ultimul rând, 18+ va fi înţesat de expoziţii foto extraordinare, instalaţii care-ţi vor năuci simţurile, workshopuri şi ateliere inventive şi funky! Întregul spaţiu de pe Cetăţuie va fi animat şi provocator, gândit şi construit astfel încât să stimuleze toate simţurile. Fiecare colţ al festivalului va trece prin mâna unor artişti plastici inovativi astfel încât 18+ să însemne pe lângă un program inedit şi un ambient care să ofere atât comfort şi relaxare, cât şi o plăcere nebună de a-l explora. Folosindu-se de diferite instalaţii ingenioase, 18+ va fi o experienţă vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă, gustativă şi, de ce nu, mentală totală!

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Investiții Imobiliare 2025. CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, face radiografia pieței imobiliare 2025 într-un podcast găzduit ...

Investiții imobiliare 2025 – CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, îți spune cu cât mai cresc prețurile la Cluj

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan
Success message!
Warning message!
Error message!