• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Localizarea apelurilor către Urgențe 112, în MAXIM 20 de secunde

Localizarea apelurilor către Urgențe 112, în MAXIM 20 de secunde

Publicat: 18 noiembrie, 2016 17:30

Actualizat: 23 martie, 2022 05:14

Localizarea apelurilor efectuate din reţelele mobile către numărul de urgenţă 112 se va face cu o mai mare acureteţe şi în maximum 20 de secunde de la iniţierea acestuia, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Furnizorii de reţele publice mobile de telefonie vor avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de către echipamentul terminal către administratorul SNUAU, în maxim 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului, a informaţiei de localizare, respectiv latitudinea şi longitudinea poziţiei geografice în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puţin pentru apelurile de urgenţă 112 iniţiate de pe terminale mobile care au capabilităţile necesare.

Astfel, spre exemplu, pentru terminalele cu sistem de operare Android existente pe piaţă, începând cu Android 2.3 (Gingerbread) este posibilă activarea unor funcţionalităţi care să permită acest lucru.

De asemenea, furnizorii vor putea transmite către operatorul 112 şi apelurile iniţiate pe o conexiune de date prin intermediul altor reţele de acces la internet, atunci când apelantul se află într-o zonă în care nu există semnal de la nicio reţea mobilă (un subsol/demisol fără acoperire GSM/3G/4G, dar cu acces la internet WiFi).

În aceste cazuri, se va transmite către operatorul 112 cea mai recentă informaţie de localizare primară cunoscută a terminalului, împreună cu marcajul temporar corespunzător.

Autoritatea precizează, totodată, că pentru a îmbunătăţi capacitatea SNUAU de a determina informaţia de localizare în cazul apelurilor de urgenţă în curs de soluţionare, furnizorii de reţele publice mobile de telefonie vor pune la dispoziţia acestuia orice alte informaţii pe care le deţin sau pe care le pot obţine prin utilizarea sistemelor şi echipamentelor din reţea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului, în condiţiile stabilite prin decizie.

Decizia ANCOM completează metoda de localizare ‘cell-ID’ cu metode de localizare mai precise care să permită dispeceratelor de urgenţă poziţionări cât mai apropiate de realitate ale celor care solicită ajutorul prin apel de urgenţă la 112. Asemenea soluţii de localizare avansate includ, de exemplu, funcţionalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu acurateţe sporită, pe baza informaţiilor generate de sistemele globale de navigaţie prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi şi/sau de metoda ‘cell-ID’, notează ANCOM.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)
Success message!
Warning message!
Error message!