Conducerea Statului Major General a luat la cunoştinţă, cu consternare, de activităţile locotenentului Gheorghe Alexandru, precum şi de datele cuprinse în raportul înaintat de comandantul Flotilei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, privind „soluţiile locotenentului Gheorghe Alexandru pentru administrarea ţării în această perioadă”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN).Potrivit MApN, după cum a declarat reprezentanţilor mass media, locotenentul Gheorghe Alexandru a fost primit, în data de 25 ianuarie a.c., la raportul comandantului unităţii militare în care este încadrat, pentru a-i expune acestuia gestul participării sale la mitingul de protest organizat în Piaţa Universităţii şi pentru a-i prezenta „viziunea sa asupra administrării statului român” şi „soluţiile sale pentru situaţia actuală”. Locotenentul Gheorghe Alexandru a solicitat ca, potrivit regulamentelor militare, această problematică să fie considerată un raport, să fie înaintată ierarhic conducerii Statului Major General şi să i se răspundă până la data de 26 ianuarie, ora 16.00, se arată în același comunicat.Dintre aşa-zisele „soluţii” prezentate de locotenentul Gheorghe Alexandru şi făcute publice de către acesta, sub forma unor declaraţii susţinute în faţa reprezentanţilor mass media, în data de 26 ianuarie, amintim:„1. Dizolvarea sau desfiinţarea Parlamentului; 2. Invocarea stării de urgenţă în ţară; 3. Conducerea ţării şi administrarea statului român de către Armată; locotenentul Gheorghe Alexandru să facă parte din Consiliul Militar care, în viziunea sa, ar urma să gestioneze destinele ţării, iar ofiţerului să îi revină 50% din puterea de decizie; 4. Aducerea regelui ca şef al statului şi instaurarea monarhiei constituţionale; Monarhia constituţională este o soluţie, având Armata ca garant al democraţiei şi suveranităţii, potrivit Constituţiei.”Locotenent Alexandru Gheorghe
În urma acţiunilor ofiţerului din data de 23 ianuarie a.c., în conformitate cu art. 55 din „R.G.-3, Regulamentul disciplinei militare”, comandantul Flotilei 71 Aeriană din Câmpia Turzii a ordonat, la data de 25 ianuarie 2012, constituirea Consiliului de judecată al ofiţerilor şi judecarea locotenentului Gheorghe Alexandru, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 80/1995 şi ale art. 9 alin. (1) şi art. 11 din „R.G.-8, Regulamentul consiliilor de judecată”, se arată în același comunicat.Potrivit MApN, la aceeaşi dată, ofiţerul a refuzat să ia la cunoştinţă, prin semnătură, de conţinutul ordinului comandantului unităţii prin care este trimis în faţa Consiliului de judecată, deşi acesta i-a fost citit şi prezentat spre semnare.”Evaluarea Consiliului de judecată va cuprinde elementele cerute de R.G.-8, iar în cadrul şedinţei de judecată analiza va viza încălcarea de către locotenent a prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a regulamentelor militare.Toate acţiunile şi declaraţiile făcute de ofiţer se vor constitui ca elemente ale procesului de evaluare.Hotărârea Consiliului de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii va fi făcută publică, după pronunţarea acesteia.Precizăm că Armata este o instituţie cu reguli şi norme foarte clare, cu regulamente militare care trebuie respectate de toţi militarii, iar încadrarea în serviciul militar impune asumarea respectării cu stricteţe a legilor ţării, a regulamentelor militare şi a normelor de disciplină specifice Armatei Române”, arata MApN.În toate armatele statelor membre NATO există acte normative care trebuie respectate, disciplina militară constând în respectarea de către militari a normelor de ordine şi comportament obligatorii, mai spun cei de la MApN.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.