Tentativa de lovitură militară de stat din Turcia, de vineri spre sâmbătă, s-a soldat cu zeci de morţi şi sute de arestaţi.
Un oficial a declarat că 29 de colonei și cinci generali au fost demiși din funcții, în urma tentativei de lovitură de stat.
Autoritățile din Turcia au reținut 754 de membri ai forțelor armate în urma tentativei de lovitură de stat care s-a desfășurat în cursul nopții și în care a fost implicat un grup disident de militari. Puciștii au folosit tancuri și atacuri cu elicoptere în încercarea de a răsturna guvernul, a anunțat un oficial turc cu rang înalt, citat de Reuters.
La rândul său, ministrul justiției a anunțat că peste 1.500 de persoane au fost arestate.
Cel puțin 90 de persoane au fost ucise în cursul nopții.
Turcia a numit sâmbătă un șef de Stat Major interimar, întrucât nu se știe nimic despre soarta titularului acestui post de la conducerea armatei.
Presa locală scria la începutul evenimentelor că șeful Statului Major ar fi fost luat ostatic de puciști la sediul comandamentului armatei.
Revolta militarilor a fost catalogată drept un act de trădare, iar cei responsabili vor plăti un preț greu, a spus președintele Erdogan.