Mănășturul și-a inaugurat sâmbătă, 25 mai, prima grădină urbană de răsaduri de legume amenajată după conceptul permaculturii: nu lua mai mult (din sol), decât poți să pui la loc, sau înainte de a lua, contribuie la resurse. Locația grădinii urbane este cel puțin la fel de ciudată, pe cât de originală e inițiativa micului grup fondator ce-și spune Verdeață Isteață: podul Calvaria, de-o parte și de alta a șinelor de tramvai.Mica grădină de legume este dotată și cu mici sere, fiecare bucată de material fiind reciclată: de la anvelopele ”pescuite” din Someş, care au acum un colorit viu și servesc de ghivece, până la lemnul folosit pentru micile sere în formă de căsuțe.[slideshow]Adela Tofiu, sociolog, și Dan Sîmpetrean, director al Institutului de Transplant Renal, sunt doi dintre inițiatorii grupului și cei care încearcă să popularizeze modelul de grădină urbană. ”Ne-am bucura să fie preluat și de alte cartiere, de cât mai mulți, sub aceeași denumire sau cum vor ei să-i spună. Ideea e ca oamenii să învețe să nu mai aștepte de la autorități nimic, să înțeleagă faptul că pot face singuri foarte multe lucruri, inclusiv să-și aranjeze o mică grădină de unde să-și procure mânacarea. Vom aduce aici și elevi, să vadă cum se lucrează într-o grădină. Trebuie să înțeleagă că legumele nu cresc pe rafturile supermarketurilor”, ne-a declarat Dan Sîmpetrean.Proiectul grădinii urbane ”Verdeață Isteață” a demarat în această primăvară și va dura trei ani. Conceptul Verdeaţă Isteaţă este o sămânţă de comunitate urbană interesată de grădinărit care oferă o alternativă de reconversie a spaţiilor verzi din Cluj-Napoca prin implicarea localnicilor în amenajarea, gestionarea şi dezvoltarea spaţiului verde alternativ Verdeaţă isteaţă de Mănăştur.Astfel, grădina urbană cu acelaşi nume este primul proiect comunitar în spaţiul public clujean gândit, implementat şi susţinut integral de cetăţeni prin propriile forţe şi din dedicaţie pentru un oraş mai curat,mai verde şi mai prietenos cu oamenii şi natura.”Prin această grădină urbană, ne propunem ca în curs de 3 ani să ne reamintim de câtă grijă au nevoie plantele care ne hrănesc şi ne înfrumuseţează traiul cotidian. Utilizăm soiuri şi varietăţi de plante autohtone din Transilvania pentru crearea unei grădini urbane cu rol atât decorativ, cât şi utilitar, care ne va ajuta să ne reconectăm la ritmul naturii într-un oraş care să fie şi al nostru. Mai mult, instalaţiile din grădină sunt construite exclusiv din materiale recuperate
şi revalorificate”, au spus membrii grupului de inițiativă Verdeața Isteață.”Împărţim gratuit răsaduri de roşii din soiuri tradiţionale foarte gustoase, pe care să le creşteţi cu drag şi grijă pe pervazul ferestrei în bucătărie sau în balcon”, au mai precizat aceștia.
Mănășturenii primesc GRATUIT răsaduri de roșii din PRIMA GRĂDINĂ URBANĂ a Clujului | GALERIE FOTO
ULTIMELE ȘTIRI