Manualul vânzătorului. Etapa 4: Vizionarea

Publicat: 6 noiembrie, 2012 11:08

Actualizat: 23 martie, 2022 06:37

Ne apropiem de finalul drumului – vânzarea locuinței tale – și lucrurile încep să devină serioase. Dacă până acum te-ai distrat, singur sau împreună cu echipa pe care ți-ai ales-o, parcurgând etape mai degrabă creative (etapa pregătirii locuinței, etapa de promovare) acum încep să se acumuleze tensiuni pe măsură ce conștientizezi că ești doar la un pas de vânzare.Urmează să-ți vinzi locuința și, încă de la prima întâlnire de vizionare, acest lucru se poate rezolva. Ești pregătit să-ți întâmpini vizitatorii (virtual cumpărători), să primești oferte și să spui „da”?În cadrul acestei etape vei avea de dus cel puțin două războaie: unul interior, încercând să-ți învingi temerile și unul cu posibilii cumpărători, care te vor supune la tiruri interminabile de întrebări, care-ți vor aduce obiecții acolo unde nici măcar nu te aștepți, pentru a porni astfel cu un mic avantaj în etapa de negocieri.Sunt pregătit să vând? Sunt pregătit să mă despart de toate amintirile legate de locuința mea? Oare ce se va întâmpla după vânzare? Cumpărătorii o vor îngriji așa cum am făcut-o eu? Iată numai câteva dintre întrebările pe care, în mod natural, ți le vei pune. Vei fi cuprins de emoții și de nostalgii și vei simți un gol imens din care va trebui să ieși prin propriile forțe. Gândește-te că locuința de care ești acum pe cale să te desparți nu este decât o bornă în viața ta, gândește-te la bucuria copiilor tăi când vor vedea camera lor proprie, în noua casă pe care o vei cumpăra.Pentru a câștiga al doilea război, cel cu vizitatorii locuinței tale, îți recomandăm să apelezi la serviciile unui agent imobiliar, Un specialist care te va pregăti pentru etapa vizionării, care va ști să scoată în evidență cele mai bune elemente ale locuinței tale, care va aprecia corect prețul pe care-l poți obține și sub care nu merită să cobori. Astfel, oricât de acide vor fi contrele posibililor cumpărători tu vei fi stăpân pe situație, pentru că te vei baza pe un aliat de nădejde: agentul tău imobiliar.Iată câteva sfaturi pentru ca vizitatorii tăi să fie seduși de proprietatea ta:
-pregătește-ți locuința pentru că aceasta să fie îngrijită și primitoare;
-nu întârzia la întâlniri;
-fii deschis și întâmpină-ți vizitatorii cu zâmbetul pe buze;
-oferă-le timp, nu închide ușile după ei;
-răspunde la întrebările ce-ți vor fi adresate cu răbdare, calm și înțelegere;
-pregătește-te să primești oferte încă din această fază, oferte pe care să le analizezi împreună cu agentul tău imobiliar.Echipa Blitz Imobiliare, Leonard M.Blitz Imobiliare este o agenție imobiliară din Cluj Napoca ce oferă clienților săi servicii imobiliare integrate și o bază de date completă, cu oferte actualizate la zi: vânzări și închirieri apartamente, case-vile, spații comerciale, de birouri și industriale, terenuri.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, a prezentat ...

TOP 3 consecințe ale respingerii aderării României la Spațiul Schengen terestru

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu nu crede că PNL va ieși de la guvernare: „E campanie ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: PNL va ieși de la guvernare PLUS Cel puțin două partide din România ar trebui interzise

În sezonul rece, confortul termic din locuință devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. O ...

Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric

Alegerea unei centrale termice este o decizie importantă, care va influența confortul și eficiența energetică ...

TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
Success message!
Warning message!
Error message!