8000 de români care primesc venitul minim garantat ar fi putut munci, anul trecut, arată un raport al Curții de Conturi, dar aceștia fie nu au vrut să muncească, fie nu au ştiut, şi nici nu au fost consiliaţi de autorităţi.
Aceste persoane, care primesc ajutor social, ar fi putut ocupa posturi pentru care nu se cere niciun fel de specializare, este concluzia Curții de Conturi.
Mai mult, dacă aceste persoane ar fi fost angajate, bugetul de stat ar fi câştigat, în total, 77,2 milioane de lei, la nivelul unui an, se arată în raportul Curții de Conturi, citat de economica.net.