Capriciile vremii vor continua şi la acest sfârşit de săptămână. Sâmbătă, în vest, centru şi nord, din loc în loc, vor predomina ploile, iar duminică va ploua în jumătatea de vest. În acelaşi timp în zonele înalte de relief vor cădea lapoviţa şi ninsoarea. La început de săptămâna vremea va deveni caldă în special în vest şi sud, unde se vor înregistra maxime de până la 17…19 grade Celsius.
În ţară, astăzi, vremea se va menţine rece, iar precipitaţiile vor fi puţine şi slabe cantitativ. În orele următoare va mai ploua, pe spaţii mici în Oltenia şi Muntenia, în timp ce în celelalte zone se va vedea şi soarele. Vântul se va face remarcat prin regiunile estice şi sud-estice, însă nu la viteze prea mari. Temperaturile maxime se vor situa sub mediile perioadei şi vor fi cuprinse doar între 4 şi 11 grade Celsius.
Capriciile vremii se vor face simţite şi la acest sfârşit de săptămână, când vremea se anunţă rece, iar precipitaţiile se vor înmulţi din nou. Mâine, în vest, centru şi nord, din loc în loc, vor predomina ploile, iar duminică va ploua în jumătatea de vest. În acelaşi timp în zonele înalte de relief vor cădea ninsori şi lapoviţă. De luni, temperaturile vor începe să crească, astfel că vremea va deveni caldă în special în vest şi sud, unde se vor înregistra maxime de până la 17…19 grade Celsius.
LA CLUJ, weekend-ul nu ne va aduce mai mult de 11 grade Celsius, cu câteva averse. Începând de luni, temperaturile vor crește încet, până la 17 grade (miercuri), atingând o maximă de 23 de grade Celsius, vinerea viitoare.