ANM informează că până în prima parte a nopții de miercuri spre joi este valabi un cod galben de averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care izolat vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină, în nordul, centrul și estul țării.
La Cluj, va ploua cel mai probabil începând cu partea a doua a zilei, mai exact de la ora 18:00, cu pauze intermitente. La noapte, precipitațiile vor reveni.
Totuși, de joi, vremea se va îmbunătăți simțitor, cu maxime de până la 23 de grade și cer senin.
Codul galben de ploi a fost restrâns şi împărţit pe două intervale, după cum urmează:
– miercuri, 17 iunie, orele 11 – 20, ploi importante cantitativ, iar ANM anunţă:
Pe parcursul zilei de miercuri, 17 iunie va continua să ploua în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi în estul Transilvaniei, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Notă: în orele după-amiezei, în restul ţării, pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
– miercuri,17 iunie, ora 20 – joi, 18 iunie, ora 22, instabilitate atmosferică accentuată, iar ANM anunţă:
În intervalul menţionat, în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei şi în sud-vestul Transilvaniei vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp, iar izolat se vor cumula peste 50…60 l/mp.
Începând din după-amiaza zilei de marţi, 16 iunie şi până în prima parte a nopţii de miercuri spre joi, 17/18 iunie, în nordul, centrul şi estul ţării vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care izolat vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. În restul teritoriului fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, informează ANM.
Joi, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, iar valorile termice se vor apropia de cele normale, excepție făcând doar sud-vestul țării, unde vor fi mai scăzute. Local va ploua în regiunile sudice și sud-vestice, precum și în zonele montane aferente. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi izolate. Vântul va avea unele intensificări în estul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21…22 de grade în estul Transilvaniei, sudul Banatului și vestul Olteniei și 27 de grade în sud-estul țării.