MHP, Porsche si EBS Romania își CRESC proprii specialiști la Universitatea Babeș-Bolyai. Compania de consultanță în IT și managementul proceselor Mieschke Hofmann und Partner (MHP), producătorul de automobile Porsche și compania de dezvoltare software EBS Romania au anunțat că susțin printr-un proiect comun Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Porsche 911 CarreraSprijinul companiilor implicate constă în suportul financiar acordat universității timp de 3 ani. Astfel, se vor pune bazele înființării unei linii de studiu în limba germană cu specializarea “informatică” în cadrul Facultății de Matematică și Informatică.Implicarea acestor companii, având acest profil de activitate este valoroasă nu doar datorită resurselor financiare ci și datorită consultanței pe partea teoretică/tehnică oferită de specialiști cu experientă în acest domeniu.Dr. Oliver Oswald, partener MHP, responsabil cu activitatea filialei din România declară: “În Germania, compania noastră a manifestat dintotdeauna interes și totodată implicare în susținerea, educarea și formarea tinerilor oameni de știință.Astfel, odată cu înființarea noului punct de lucru în Cluj Napoca la începutul anului, am dorit să ne implicăm în această direcție în mod firesc și aici. Este de subliniat faptul că în completarea sprijinului financiar venim cu un transfer de expertiză.Astfel, angajații MHP și EBS vor fi la dispoziţia studenţilor în calitate de lectori susţinând cursuri şi seminarii în cadrul cărora se va accentua partea practică.”În acest context, studenții vor avea posibilitatea de a avea prima experientă profesională în cadrul celor două companii prin stagii de practică.Mieschke Hofmann und Partner ( MHP ), o marcă afiliată concernului Porsche este o companie lider din sfera IT de pe piața automobilelor din Germania. Cu o simbioză optimăƒîntre consilierea în IT și managementul proceselor, MHP sprijină clienții săi în toate segmetele lanțului valoric. În prezent aproape 1000 de angajați MHP oferă
consultanță celor 250 de clienți din portofoliu din filialele din Ludwigsburg, Stuttgart, Walldorf, Muenchen, Nuernberg, Essen, Wolfsburg, Berlin, Zuerich (CH), Atlanta (USA), Shanghai (China) și Cluj Napoca (România).
MHP, Porsche si EBS Romania își CRESC proprii specialiști la UBB
ULTIMELE ȘTIRI