Ministrul Mediului, Tanczos Barna, dă asigurări că toţi cei care au depus către instalatorii autorizaţi dosare în cadrul programului Casa Verde şi care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot primi finanţare în cursul acestui an, potrivit News.ro. Situația ne atât de roz pe cum este prezentată la București pentru că sursele BuzzNews.ro spun că există instalatori care nu și-au primit toți banii pentru instalațiile din 2019.
El a susţinut că programul va trebui continuat în aşa fel încât să existe etapizări lunare, iar sesiunile de depunere pentru finanţarea de panouri fotovoltaice să se facă în fiecare lună, pentru că acestea sunt „soluţia ideală” pentru gospodăriile afectate de tarifele ridicate la energie.
„Trebuie să ajungem la sute de mii de gospodării care să beneficieze de sprijin şi să instaleze asemenea panouri”, a spus ministrul.
Momentan, depunerile în cadrul programului Casa Verde sunt sistate, ministrul afirmând că din martie sau aprilie, cel mai probabil, urmează să se treacă la etapizarea lunară. Săptămâna viitoare vor intra în evaluare dosarele deja depuse, a arătat ministrul.