Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Vaccinarea nu va fi obligatorie în România

10 ianuarie, 2022 08:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că vaccinarea nu va fi obligatorie în România şi crede că nu este potrivit acest lucru, mai ales în ţara noastră, precizând că trebuie lucrat mai mult pe partea de informare, potrivit News.ro.

Rafila a declarat, duminică, la Antena 3, că vaccinarea arată că are efect favorabil asupra persoanelor infectate cu noul coronavirus şi o recomandă mai ales persoanelor aflate în categorii de risc. 

“Aşa cum nu este documentat faptul, de exemplu, că Arbidolul ar avea vreun efect, nu există niciun articol, unul în lume care să arate să arbidolul ar putea să aibă efect favorabil asupra infecţiei cu noul coronavirus, tot aşa există dovezi zi de zi pe care le am de la mine de la spital, de la celelalte spitale din România care îmi arată că 9 din 10 persoane care sunt la terapie intensivă sau care decedează sunt nevaccinate. E clar că dacă 9 din 10 sunt grav sau mor e clar că vaccinul are un efect. Ăsta e lucru demonstrabil.

Sunt şi foarte multe articole ştiinţifice în acest sens şi mod evident în această conjunctură eu recomand vaccinarea foarte serios, mai ales persoanelor care sunt din categoriile la risc. Adică ce categorii? Cele care ar putea să facă datorită vârstei, datorită altor boli pe care le au”, a declarat Rafila. 

Întrebat dacă vaccinarea va fi obligatorie în România, Alexandru Rafila a răspuns: “Din punctul meu de vedere nu va fi obligatorie”.

„Nu cred că va fi un punct de vedere superior care să facă obligatorie vaccinarea în România, mai ales că oprirea transmiterii virusului în acest moment, cu aceste vaccinuri, poate că şi vaccinurile se vor dezvolta şi vor opri din nou transmiterea şi lucrul acesta este posibil, este dificilă.

Această opţiune legată de vaccinare pentru a preveni sufocarea sistemului de sănătate şi pentru a preveni foarte multe decese pentru că practic cazul şcoală a fost în nordul Italiei în 2020 când s-au îmbolnăvit foarte mulţi vârstnici, au umplut spitalele, restul care nu au mai avut loc au murit acasă.

Lucrul ăsta nu ar mai trebui să se întâmple în secolul XXI şi din cauza asta vaccinarea o recomand cu tărie. Apropo de obligativitatea nu cred că este potrivită, cel puţin în ţara noastră şi cred că trebuie să lucrăm mai mult pentru informare şi o să vedeţi deja în săptămâna care vine pachete de informaţii legate de vaccinare, pachete de informaţii, care vor răspunde întrebărilor oamenilor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
29 iunie, 2022
Aeroportul Internaţional din Cluj recuperează rapid pierderile din pandemie: a sărbătorit deja pasagerul cu numărul 1 milion
28 iunie, 2022
ISU Cluj face angajări
28 iunie, 2022
Comuna Baciu va avea peste 260 de locuri noi pentru copiii de grădință și creșă
24 iunie, 2022
Primăria Baciu se apropie de momentul finalizării a două proiecte de canalizare vitale pentru comună
23 iunie, 2022
Autorizație de Construire emisă ONLINE la Cluj

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit marți pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul ...

Aeroportul Internaţional din Cluj recuperează rapid pierderile din pandemie: a sărbătorit deja pasagerul cu numărul 1 milion

Echipa salvatorilor clujeni se mărește! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj ...

ISU Cluj face angajări

I-am întrebat pe câțiva membri ai Clusterului Mobilier Transilvan cum fac față IMM-urile dificultăților cauzate ...

Triplă lovitură pentru IMM-urile din Cluj: După pandemie, război și prețuri explozive la energie

Telefoanele mobile au un rol foarte important în viața noastră de zi cu zi. Putem ...

Descoperă care sunt cele mai îndrăgite și practice accesorii pentru telefoanele mobile în anul 2022

Aeroportul Internațional Cluj anunță reluarea zborurilor regulate spre Malta și Constanța. Zborurile spre Malta sunt ...

Vacanță la mare: Aeroportul Cluj anunță reluarea zborurilor regulate spre Malta și Constanța

Peste 260 de copii vor avea locuri la grădință și la creșă în comuna Baciu ...

Comuna Baciu va avea peste 260 de locuri noi pentru copiii de grădință și creșă

Clusterul Mobilier Transilvan marchează 10 ani de activitate iar cu această ocazie la Centrul Regional ...

Clusterul Mobilier Transilvan marchează 10 ani de activitate: provocări și planuri de dezvoltare

Primăria Baciu se apropie de momentul finalizării a două proiecte de canalizare vitale pentru comună. ...

Primăria Baciu se apropie de momentul finalizării a două proiecte de canalizare vitale pentru comună
Success message!
Warning message!
Error message!