Moaștele Sfintei Tereza ajung la Cluj la sfârșitul săptămânii

Două mici ostensorii cu moaşte ale Sfintei Tereza de Lisieux şi ale Fericiţilor ei părinţi, Louis Martin şi Marie Zelie Guerin, vor fi aduse de către două surori din Comunitatea Fericirilor, la sfârşitul săptămânii, între 24-26 nov. 2012, din Lisieux – Franţa, în Catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10).Pr. Anton Crişan, consilier eparhial şi rector al catedralei, a mijlocit venirea acestor „preţioase relicve ale unei familii sfinte” şi în Catedrala din Cluj-Napoca, „pentru a oferi credincioşilor un nou prilej de rugăciune şi întărire în credinţă acum, în timpul Postului Crăciunului, cu atât mai mult cu cât în Biserica Catolică a început de curând Anul Credinţei, an în care reprezentanţii Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla au ales să pună în centrul preocupărilor pastorale: «Familia, ca şi leagăn al credinţei»”.Programul venerării moaştelor începe sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 17.00, când Sora Teofilia, călugăriţă la Lisieux, va face o prezentare a Sfintei Tereza.Moaştele vor rămâne expuse şi duminică, în catedrală desfăşurându-se programul obişnuit duminical (cu celebrarea Sfintelor Liturghii de la orele 8.30, 10.30 şi 18.00), iar de la ora 12.30, credincioşii vor putea venera moaştele sfinte.
De la ora 19.30, Sora Marie-Emmanuelle din Medjugorje (Bosnia-Herzegovina) va prezenta o expunere cu tema: „Să ne consacrăm Mariei”. În continuare, grupul de rugăciune „Triumful Inimii Neprihănite” format din tineri, propune programul de rugăciune pe care-l desfăşoară în catedrală săptămânal (în fiecare joi seară): Rozariul şi Adoraţia Euharistică.Venerarea moaştelor va continua şi luni de la ora 10.15 (după celebrarea liturgică de la ora 9.00), după care cele două ostensorii vor porni mai departe, pentru a răspândi cât mai mult „ploia de trandafiri” – darurile spirituale pe care Sfânta Tereza a promis că le va mijloci, după moartea ei, pe toată suprafaţa pământului.Sfânta Tereza de Lisieux s-a născut la 2 ian. 1873, iar în 1888 a intrat într-o mănăstire carmelitană din Lisieux sub numele de sora Tereza a Pruncului Isus. Aici ea a petrecut 9 ani, până în anul 1897, când a intrat în viaţa veşnică, la vârsta de numai 24 de ani.La 19 aprilie 1923, ea a fost beatificată de Papa Pius al XI-lea şi canonozată la 17 mai 1925. În 1944, Papa Pius al XII-lea o numeşte pe Sfânta Tereza, „a doua patroană a Franţei”, împreună cu Sf. Ioana d’Arc. La 19 octombrie 1997, prin Scrisoarea apostolică Divini Amoris Scientia („Ştiinţa Iubirii Divine”), Papa Ioan-Paul al II-lea a declarat-o Doctor al Bisericii, fiind a treia femeie care poartă acest titlu, alături de Sf. Tereza de Avila şi Sf. Ecaterina de Siena.Calea spirituală pe care ea o propune, evocată în „Istoria unui suflet”, autobiografie scrisă la cererea Superioarei (sora ei de sânge, Pauline), este „calea copilăriei spirituale” sau „calea cea mică”, constând în a-ţi recunoaşte micimea şi a te abandona cu încredere în bunătatea lui Dumnezeu precum un copil în braţele mamei sale. Încercările spirituale pe care le-a traversat Tereza de-a lungul vieţii sale discrete („noaptea spiritului”, vid spiritual, ispita necredinţei) o apropie foarte mult de cei care se îndoiesc şi de cei necredincioşi. Tereza a fost o necunoscută la data morţii sale, în 1897; când a fost canonizată, douăzeci şi opt de ani mai târziu, în 1925, faima sa de sfinţenie era răspândită în toată lumea. Localitatea Lisieux va deveni unul dintre locurile de pelerinaj cele mai frecventate, şi în prezent mormântul ei atrage anual milioane de pelerini din toată lumea.Părinţii Sfintei Tereza, Sfinţii Louis Martin (1823-1894) şi Marie Zelie Guerin (1831-1877), au fost beatificaţi împreună. Ei au avut nouă copii, dintre care patru au murit de mici. Soţii Martin au fost numiţi, la beatificarea lor, care a avut loc la Lisieux în oct. 2008, „un dar pentru soţii din toate timpurile datorită stimei, respectului şi armoniei cu care ei s-au iubit unul pe altul”, de asemenea, ei sunt „un dar pentru părinţi, fiind un model pentru familii să trăiască virtuţile creştine aşa cum ei au învăţat-o pe fiica lor sfântă să îşi dorească sfinţenia”, dar şi un dar pentru toţi aceia care şi-au pierdit soţul sau soţia: „Louis a trăit pierderea soţiei lui cu credinţă şi generozitate, punând binele copiilor deasupra preferinţelor lui personale”.