123 de senatori şi deputaţi de la PNL şi USR au depus moțiunea „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România”, în urma modificării pe ascuns a Codului penal prin ordonanţă de urgenţă.
Dezbaterea moţiunii de cenzură începe la ora 12.00, în plenul reunit, unde Sorin Grindeanu va susţine şi un discurs. Votul va avea loc după aproximativ două ore de dezbateri.
PNL şi USR acuză Puterea de legalizarea furtului prin adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea.
„Renunţaţi la legalizarea furtului în România (…) Românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi. Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja şi a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi o Românie minoritară a celor corupţi”, se arată în textul moţiunii de cenzură, potrivit News.ro.
UDMR a anunţat însă că nu va participa la votul moţiunii.
Singurii care s-au alăturat oficial demersului PNL-USR este PMP. „Vreau să se înţeleagă foarte bine că nu suntem în remorca PNL, dar PMP va da semnături pentru moţiunea de cenzură”, a anunţat săptămâna trecută preşedintele PMP, Traian Băsescu.
Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi „pentru”. PNL, USR şi PMP au, împreună, 168 de voturi.