Fost șef al Serviciului de Informații Externe și fost premier, Mihai Răzvan-Ungureanu lansează un atac foarte dur împotriva lui Traian Băsescu,căruia îi transmite într-o scrisoare deschisă publicată de adevarul.ro că dacă doreste să pună umărul la reinventarea dreptei, tot ce are de făcut este să NU facă nimic.
Mihai Răzvan-Ungureanu susține că de dragul lui Elena Udrea, Traian Băsescu și-a sacrificat toți colaboratorii importanți:
„Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră şi vedeţi cine a mai rămas în afară de ea. Şi vă rog să vă întrebaţi dacă lumea chiar se poate reduce la o singură persoană. Unde sunt oamenii politici care au stat alături de dumneavoastră în 2004, în 2007, în 2009 şi în 2012?
Unde sunt intelectualii care şi-au riscat carierele, care nu depindeau de politic, pentru a fi terfeliţi de Antena 3 pentru că vă susţineau? Unde e grupul de tehnocraţi care a lucrat în comisiile prezidenţiale? A rămas doar Elena Udrea, care are o singură explicaţie pentru aceste dispariţii: toţi au trădat.
Nu domnule Preşedinte, nu au trădat. Ce nu a reuşit să facă Antena 3 în încercările ei de a vă izola, a reuşit să facă Elena Udrea. Izolarea are un nume: Elena Udrea”, mai arată MRU.
Preşedintele Traian Băsescu afirmase cu câteva zile înainte că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a implicat într-un război politic cu Elena Udrea pentru a fi acceptat de PDL şi de Vasile Blaga. „Blaga va merge cu MRU şi Predoiu în confruntarea cu Iohannis şi Antonescu. Ca să fie acceptat de Blaga trebuia să-i dea o probă de credinţă şi de antibăsist. Şi ca să nu dea în mine s-a răcorit ca un adevărat bărbat pe o femei. Atâta poate!“, a spus Băsescu, referindu-se la un atac anterior al lui MRU împotriva lui Elena Udrea.
Citește întreaga scrisoare a lui MRU către președintele Traian Băsescu AICI.
Huuuoooo ! jeg cu doua fete.