Organizatorii Peninsula 2012 de la Târgu Mureș au pregătit un program foarte generos pentru acest an cu muzică electronică de top, blues şi mult heavy metal. Invitatul special drum and bass va fi sâmbătă, 25 august, belgianul Boris Daenen, aka Netsky. Primul său album, de liquid drum and bass l-a propulsat direct în primul plan al petrecerilor electronice, iar în toamna acestui an belgianul de doar 23 de ani ţine să ridice ştacheta şi să lanseze un album de drum and bass şi elemente de electro-house şi dubstep, ba chiar câteva instrumente live. Un lucru e cert: artistul abia aşteaptă să arate fanilor ce a născocit, iar în România va avea ocazia să o facă la Peninsula!Cea mai bună echipă N.O.H.A. – aşa descrie presa de specialitate actuala componenţă a Noise Of Human Art, un proiect muzical ambiţios construit de Philip Noha în urmă cu aproape 20 de ani şi care nu încetează să uimească fanii prin iscusinţa cu care amestecă drum and bass-ul şi influenţele culturale ale membrilor săi care provin din întreaga lume. Vocea Camilei de Oliveira se va auzi din nou pe sunetul tornadei de energie care se dezlănţuie pe scena mare a Peninsulei, pe 25 august 2012!În nouă ediţii de Peninsula am învăţat multe de la fanii noştri, iar atunci când e vorba de băieţii de la Şuie Paparude pentru noi a devenit limpede: nu e completă petrecerea electronică fără ei. Putem pune DJ de top în spatele platanelor, dar seturile din zori de zi, marca Şuie, încă nu le-a întrecut nimeni.Dobrică, Michi şi Bean vor fi headlinerii zilei de sâmbătă în arena muzicii electronice, astfel că de la ora 1 noaptea poate începe deja petrecerea.Iar pentru că metalul finlandez este cel mai bine digerat cu puţin heavy metal românesc, băieţii de la Trooper vor urca duminică, 26 august, pe scena mare, cu doar câteva ore înainte de trupa Children of Bodom. Ultima apariţie discografică – Voodoo – a fost sărbătorită cu 12 concerte de succes în România, astfel că băieţii nu pot lipsi nici de la Peninsula 2012!Din zona blues-ului, avem plăcerea să îl primim din nou pe maestrul Mike Godoroja şi the Blue Spirit care aduc anul acesta la Peninsula un un nou material discografic, ce pare a fi creat special pentru atmosfera celui mai mare eveniment în aer liber din Transilvania: piesele de pe Hippie Blues vor încânta, cu siguranţă, fanii muzicii de calitate! Parafrazându-l pe Mike: Vă rugăm să aveţi o Peninsulă frumoasă!Din Ungaria vor concerta la Peninsula 2012 punk-rockerii de la Alvin És a Mókusok sâmbătă, 25 august, iar târgumureşenii de la Votska vor demonstra duminică, 26 august, cu ce au impresionat juriul şi publicul concursului naţional de talente Médiabefutó, astfel că au fost invitaţi la cel mai mare festival din România!Cele mai proaspete informaţii despre cea de a zecea ediţie a Festivalului Peninsula le puteţi găsi şi anul acesta pe pagina oficială www.peninsula.ro, precum şi pe pagina de Facebook a evenimentului.Biletele pentru Peninsula 2012 au fost puse în vânzare în reţeaua de magazine Eventim şi pe www.eventim.ro. Până pe 1 august costul unui abonament este de 100 de lei şi a unui bilet de o zi 40 de lei, iar după această dată, respectiv în timpul desfăşurării evenimentului, tichetul valabil 4 zile va costa 150 de lei, iar cel de o zi – 60 de lei.
Festivalul Peninsula 2012 va avea loc între 23 şi 26 august pe malul Mureşului, în vecinătatea Complexului de Agrement Weekend din Târgu Mureş.
Muzică electronică de top, blues şi mult heavy metal la Peninsula 2012
ULTIMELE ȘTIRI