Avem nevoie pentru anul 2012 de un buget extrem de prudent și de reducerea deficitului bugetar de la 3 la 1,5 la sută, a declarat președintele Traian Băsescu în urma unei întâlniri pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu o parte a miniștrilor Guvernului Boc.
Acest lucru poate însemna că guvernul va trebui să reducă din cheltuieli, însă șeful statului a dat asigurări că pensiile nu vor fi tăiate și nici impozitate. „In niciun caz nu se pune problema reducerii de pensii sau de salarii”, a spus președintele. Mai mult, Traian Băsescu a spus că nivelul investițiilor nu trebuie redus.“Datorită situației din Uniunea Europeană și a situației regionale influențate în primul rând de situația Greciei, bugetul de stat pe 2012 trebuie să fie extrem de prudent, nu neaparat pentru că n-am găsi bani să finanțăm deficititul, ci pentru că finanțarea deficitului e extrem de scumpă”, a spus Traian Băsescu referindu-se la dobânzile mari practicate de băncile dispuse să acorde împrumuturi.Gradul de îndatorare al României este mic, de 31,8 la sută, față de 60 la sută cât este admis conform Tratatului de la Maastricht, însă dobânzile pentru împrumuturi sunt piperate.”CDS-ul României pentru împrumuturi pe 5 ani era la 1 august de 137 de puncte de bază, o indicaţie cu privire la dobânzile care s-ar aplica pentru creditare. La 26 septembrie era de 377 de puncte de bază, fără ca România să fi făcut niciun pas greşit”, a subliniat Traian Băsescu. Stau mai prost la acest capitol Italia sau Portugalia.Șeful statului a spus că i-a avertizat pe membrii guvernului că va trimite înapoi la parlament bugetul de stat dacă nu arată unde se duc banii de investiții și le-a recomandat „miniștrilor care orbecăie” amânând avize să dea undă verde investițiilor. Susținător al proiectului Roșia Montană, Traian Băsescu nu a ratat prilejul de a cere demararea unor investiții miniere, fără a nominaliza RMGC.“Trebuie menținut nivelul investițiilor. Suntem al doilea stat din Uniunea Europeană ca buget alocat investițiilor, care ne-au permis să menținem un nivel acceptabil al șomajului”, a afirmat șeful statului.Președintele a mai precizat că nivelul oficial de absorție al fondurilor europene este în cazul României de 14,8 la sută și nu de 4 la sută, cum se speculează. Traian Băsescu a explicat şi de ce nu încasează România mai mulţi bani de la Uniunea Europeană: “Am facturat 4 la suta, dar am cheltuit 14 la suta din fondurile europene destinate României”, a spus şeful statului, care a îndemnat autorităţile competente să să accelereze procesul de facturare pentru a nu cheltui doar bani din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, România trebuie să deconteze la UE banii deja cheltuiți în țară pe programe cu finanțare europeană.Traian Băsescu are marți o întâlnire referitoare la fondurile europene alocate României cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Miercuri, președintele va participa la un summit extraordinar al „Celor 27″, intalnire ce precede reuniunea tarilor din zona euro.Înainte de summitul celor 27, va avea loc Consiliul ministrilor de Finante din statele membre UE (ECOFIN). Ministrul român a fost mandatat de șeful statului să insiste pentru introducerea unui paragraf în sprijinul României în documentul care va fi adoptat referitor la recomandarea privind recapitalizarea bancilor.”Nu putem accepta o recapitalizare care să fie adusă la volumele necesare prin retragere de bani, spre exemplu, de pe piaţa românească, pentru a face faţă crizelor din interiorul zonei euro.Şi aşa, întârzierea în decizii ne-a creat probleme deosebite şi în ceea ce priveşte chiar finanţarea deficitelor şi a datoriilor pe care le aveam pentru acest an.Am ajuns să ne împrumutăm la preţuri mai mari, deci la dobânzi mai mari decât în 2010, când România nu era încă stabilizată macroeconomic, iar asta din cauza deprecierii CDS-ului întregii regiuni, pentru că nu s-au luat măsuri la timp în ceea ce priveşte Grecia, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă nu se iau măsuri de menţinere a nivelului de expunere, chiar finanţarea noastră anul viitor, în condiţiile în care România şi-a dus toate programele şi angajamentele până la capăt”, a declarat șeful statului duminică, după Consiliul European de toamnă.Practic, o parte din capitalul de 100 de miliarde de euro care ar urma să fie pompat de țările UE în sistemul bancar ar trebui să intre și în filialele din România ale acestor bănci.
NEWS ALERT. Traian Băsescu: În 2012, guvernul trebuie să mai reducă din cheltuieli. VEZI ce se întâmplă cu pensiile și salariile
ULTIMELE ȘTIRI