România nu se numără printre cele 25 de state membre ale Uniunii Europene care au aprobate operațiuni aferente Planului Juncker, potrivit unui mesaj al ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Proiectele propuse de guvernul român, peste 200, au o valoare estimată de 62,5 miliarde de euro şi sunt variate de la construcţia de autostrăzi, la cea de infrastructură energetică sau a unor instituţii de învăţământ, de la reabilitarea de teatre, biblioteci şi muzee la parcuri fotovoltaice şi reechiparea termocentralelor.
DETALII pe cursdeguvernare.ro
”Niciun proiect, dintre cele peste 200 trimise Comisiei Europene în 2014 în cadrul Planului Juncker, nu a primit finanțare.
V. V. Ponta și Orlando Teodorovici au cerut pentru România 62,5 miliarde de euro. N-am primit niciun cent, pentru că proiectele au fost jalnice.
Comisia Europeană a aprobat deja peste 220 de proiecte, pentru 25 de țări. România se află printre cele 3 țări care n-au primit nimic”, comentează jurnalistul Grigore Cartianu.