• Acasă
  • /
  • Lifestyle
  • /
  • „Nopți orientale”, concert în premieră la Cluj VIDEO

„Nopți orientale”, concert în premieră la Cluj VIDEO

Publicat: 31 ianuarie, 2012 14:58

Actualizat: 23 martie, 2022 07:11

Filarmonica de Stat „Transilvania” şi Institutul Francez îl aduc pentru prima dată pe scena clujeană pe renumitul compozitor şi solist libanez Marcel Khalife (lăută). Sub bagheta dirijorului Lubnan Baalbaki, Marcel Khalifé alături de fiul său, Bachar Khalifé (percuţie) ne vor încânta cu lucrări alese în Concertul Simfonic, sugestiv intitulat „Nopți Orientale”.Concertul are loc în data de 3 februarie la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 19:00Născut în Liban (1981) într-o familie de artişti, Lubnan Baalbaki a dat dovadă, încă din copilărie, de talent şi interes aparte pentru arta sunetelor. Astfel, la vârsta de 14 ani, a început studiul viorii şi al lăutei la Conservatorul Naţional de Muzică din Beirut, urmând apoi studiile de muzicologie la Universitatea „Saint-Esprit” din Kaslik.Născut în 1950 în Liban, Marcel Khalifé a studiat lăuta arabă (cunoscută şi sub numele de Oud) la Conservatorul Naţional de Muzică din Beirut. Din 1972, şi-a început cariera internaţională, pe scene din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Europa şi Statele Unite. Este fondatorul ansamblului Al Mayadine, cu care a pornit, în 1976, într-o lungă călătorie muzicală.Activitatea lui Marcel Khalifé a fost aclamată în întreaga lume arabă şi în afara graniţelor ei. Creativitatea şi inovaţiile sale, preocupările umanitare şi educaţionale, precum şi promovarea artei şi culturii arabe i-au atras artistului zeci de premii şi distincţii, dintre care Premiul UNESCO pentru Pace, primit în 2005, reprezintă vârful de lance.Născut la Beirut, într-o familie de muzicieni, Bachar Khalifé s-a mutat încă de copil la Paris, unde a primit o educaţie muzicală complet atipică. A studiat pianul cu Abdel Rahman El-Bacha şi percuţia cu Michel Cerutti. La vârsta de şaisprezece ani, a fost distins cu Premiul I pentru Pian la Conservatorul din
Boulogne‑Billancourt, câţiva ani mai târziu absolvind cu Premiul I secţia de Percuţie contemporană a Conservatorului din Paris.Din program fac parte:W. A. Mozart – Uvertura la opera Răpirea din Serai
C. Saint-Saëns – Suite algérienne
C. Saint-Saëns – Bacchanale din opera Samson şi Dalila
M. Khalifé – Salute. Sabah El Leíl p.a.
M. Khalifé – Suite andalouse p.a.Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până vineri între orele 10-16 sau în ziua concertului între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert.Prețul biletului este de 30 lei și 15 lei preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
5 februarie, 2025
Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon
5 decembrie, 2024
Trei decenii cu Rialda la Cluj
10 octombrie, 2024
Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric
10 octombrie, 2024
TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică
25 septembrie, 2024
Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Apare un control total al statului asupra activității economice a contribuabilului, spune vicepreședintele IMM România ...

Ești patron? ANAF va ști totul despre finanțele tale datorită raportărilor SAF-T

ANAF a început să verifice sumele de bani transferate între rude și anunță că vor ...

ANAF verifica banii care sunt transferați între rude – ce urmărește?

Vicepreședintele IMM România, Dan Mureșan, apreciază că cutremurul geopolitic global va afecta și România. „Puneți-vă ...

Puneți-vă centurile: Cutremurul geopolitic global va afecta și România

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește ...

Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu

Amenajarea curții la o casă nouă poate fi o provocare, dar și o oportunitate de ...

Sfaturi pentru amenajarea unei curți verzi la o casă nouă

Primarul comunei Baciu, Balázs János, anunță că au început lucrările la amenajarea unui loc de ...

Loc de joacă modern în satul Suceagu

Într-o eră în care tehnologia redefinește constant peisajele urbane și arhitecturale, stâlpii ornamentali nu fac ...

Tehnologii moderne care transformă stâlpii ornamentali
Success message!
Warning message!
Error message!