O comedie savuroasă deschide TIFF 2011

Publicat: 21 martie, 2011 15:05

Actualizat: 23 martie, 2022 07:55

Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va fi deschisă de o comedie savuroasă, şi anume „Potiche”, în regia francezului Francois Ozon.TIFF va începe în mai puţin de trei luni, iar organizatorii anunţă pentru această ediţie o ofertă extrem de variată pentru publicul cinefil. După ce anul trecut festivalul a fost deschis de comedia „Soul Kitchen”, în regia lui Fatih Akin, organizatorii au optat pentru anul acesta tot pentru o comedie, „Potiche”.Scris şi regizat de Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi regizori francezi ai momentului, filmul este o adaptare a celebrei piese cu acelaşi nume, realizată de Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy, şi a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Veneţia din 2010. O satiră socială cum nu se poate mai actuală în condiţiile de criză economică prin care trece lumea.Acţiunea se concentrează în jurul lui Robert Pujol, şeful tiranic al unei fabrici de umbrele pe care a moştenit-o de la socrul lui. Condiţiile inumane de muncă determină angajaţii fabricii să iniţieze o grevă, în urma căreia Robert este luat prizonier. Salvarea vine din partea soţiei acestuia, Suzanne, care apelează la ajutorul fostului ei iubit şi actual primar al oraşului, pentru a-l elibera pe ostatic şi pentru a pune capăt protestului. În cele din urmă, Suzanne va prelua conducerea fabricii reuşind să redreseze o afacere falimentară, spre surprinderea soţului care nu e dispus să renunţe la statutul de director al fabricii.Francois Ozon aduce pe marile ecrane o distribuţie impresionantă, ce reuneşte cele mai importante nume din cinematografia franceză: Catherine Deneuve, răsplătită cu Premiul pentru Întreaga Activitate la TIFF 2008, Gerard Depardieu sau Fabrice Luchini.Wasted Youth şi Back to TIFF, două secţiuni noiPe lângă secţiunile tradiţionale ale festivalului, precum Competiţie, Supernova, Shadows/Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă documentarule?, 3×3, Focus, Ziua HBO sau Ziua Maghiară, anul acesta vor debuta două secţiuni speciale, Wasted Youth, alcătuită din filme care realizează portrete ale vieţii de adolescent, şi Back to TIFF, ce reuneşte cele mai recente producţii ale regizorilor premiaţi în ediţiile precedente ale festivalului.Cinefilii vor putea viziona în cadrul Wasted Youth filmul şoc-al secţiunii Panorama din cadrul Festivalului de la Berlin, „Gandu”, în regia lui Q-Kaushik Mukherjee, povestea unui tânăr ale cărui frustrări şi probleme îl determină să caute refugiul într-o lume dominată de rap, pornografie şi droguri.Highlight-ul secţiunii Back to TIFF va fi în mod cert comedia „Cousinhood”, al treilea film al regizorului spaniol Daniel Sanchez Arevalo, după „Albastru închis aproape negru” şi „Graşii”, prezente în competiţia TIFF în ediţiile precedente şi ambele recompensate cu Premiul Publicului.Zilele Filmului Românesc se anunţă şi ele foarte pline din punct de vedere al producţiilor autohtone şi al evenimentelor speciale. Astfel, la zece ani de la apariţia Noului Val de cineaşti români, publicul se va putea bucura de o proiecţie cu totul specială, a unui film perceput ca un moment cheie pentru cinematografia românească „Marfa şi banii” – debutul lui Cristi Puiu.Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca si între 15 şi 19 iunie, la Sibiu. Peste 300 de filme au fost înscrise în acest an la Festivalul din Cluj. Recent, TIFF a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), care a ajuns astfel într-o companie selectă, alcătuită din 40 de alte festivaluri competiţionale din toată lumea.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 noiembrie, 2025
Inelele din aur – cui i se potrivesc și cum transformă orice ținută?
10 noiembrie, 2025
De ce materialul și tehnologia contează cu adevărat în jachetele sport de damă? Iată ce le face speciale!
9 septembrie, 2025
Cum să îți pregătești organismul pentru sezonul virozelor: secrete pentru o imunitate mai puternică
9 septembrie, 2025
Glutamina – secretul pentru o recuperare rapidă și mușchi pregătiți de următorul antrenament
11 iulie, 2025
Top 5 motive pentru a opta pentru un credit rapid fără garantare

Un inel din aur nu este doar o bijuterie, ci o declarație de stil, o ...

Inelele din aur – cui i se potrivesc și cum transformă orice ținută?

În universul dinamic al activităților outdoor, alegerea echipamentului potrivit poate face diferența între o experiență ...

De ce materialul și tehnologia contează cu adevărat în jachetele sport de damă? Iată ce le face speciale!

Opera Română din Cluj a oferit un moment magic la Aeroportul Internațional din Cluj cu ...

Ce surpriză le-a oferit Aeroportul Cluj celor din terminalul plecări când a sărbătorit pasagerul cu numărul 3 milioane

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte la IMM România, a menționat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul ...

Investiții în industria de apărare în România, oportunități pentru mediul de afaceri

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte IMM România, subliniază într-o emisiune la BuzzNews.ro că într-un moment în ...

Industria imobiliară în Cluj: câțiva jucători mari fac legea

Decizia de a reduce numărul muncitorilor străini din România are un impact negativ asupra IMM-urilor ...

Reducerea angajaților străini în România – Impactul asupra IMM-urilor

Klausenburg Broker de Asigurare a organizat cea de-a doua ediție a Conferinței de Vânzări, un ...

Conferința de vânzări Klausenburg Broker de Asigurare, Ediția a II-a

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul ...

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul
Success message!
Warning message!
Error message!