Sute de clujeni iubitori de operă au urmărit luni seară de la ora 21.00, în Piața Unirii, proiecția în direct de la Valencia a operei „Tosca”, de Giacomo Puccini.„Viva Europa” este o iniţiativă a Comisiei Europene care ajuns în acest an la a treia ediţie. Evenimentul se adresează tuturor cetăţenilor europeni şi constă într-o transmisie simultană a unui spectacol de operă care se desfăşoară pe scena Palaturlui Artelor “Regina Sofia” din Valenci, Spania. Sub egida Anului European al Voluntariatului, spectacolul a fost transmis simultan în 17 ţări participante iar în România a fost transmis în Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti, Timişoara şi Turda.“Clujenii sunt europeni care iubesc şi apreciază opera iar acest lucru a fost demonstrat cu prisosinţă cu ocazia primei ediţii a Zilelor Clujului. De asemenea „Viva Europa” este unul dintre evenimentele care înscriu Clujul pe harta Capitalelor Culturale Europene, chiar dacă acest statul sperăm să îl obţinem în mod oficial în anul 2020” a declarat primarul municipiului, Sorin Apostu.
Opera lui Puccini a strâns sute de clujeni la proiecția din Piața Unirii
ULTIMELE ȘTIRI