De ce se extaziază lumea când guvernul construiește autostrăzi care nu au trafic? Doar fiindcă toarnă ceva beton? Se întreabă Bogdan Glăvan, profesor universitar doctor în economie la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Catedrala Mântuirii Neamului presupune și ea destul beton și, în plus, cred că chiar se va umple cu lume în anumite momente. Casa Poporului este și ea o „mare” investiție, care consumă curent cât un oras, dar nimeni nu ar susține că e eficientă la ceva. Dar sa construim Autostrăzile Mântuirii Neamului, ăsta e un lucru bun, de la sine înțeles. Noi și coreenii. Și spaniolii, care au construit nu doar autostrăzi, ci și aeroporturi fantomă. Și grecii, care după ce au tocat toți banii pe care au putut să-i toace, și-au trimis firmele de consultanță în România să ne ajute la, scuzați expresia, absorbția fondurilor europene.
Întreprinzătorii încearcă să se lanseze doar în proiecte ce par a fi profitabile, ceea ce înseamnă că ei se străduiesc să utilizeze mijloacele de producţie rare astfel încât să satisfacă, mai întâi, nevoile presante; nicio parte a factorilor de producţie nu va fi dedicată satisfacerii nevoilor mai puţin urgente atât timp cât cele intense nu au fost acoperite.
Când guvernul intervine pentru a face posibil un proiect care nu înregistrează profituri ci pierderi, atunci nu se vorbeşte public decât de nevoia ce trebuie satisfăcută prin intervenţie; nu auzim nicio vorbă despre nevoile ce vor rămâne nesatisfăcute datorită faptului că guvernul deturnează mijloacele de producţie spre alte obiective. Nu se ţine cont de costurile acţiunii guvernamentale, ci doar de beneficiile sale.
Economistului nu i se cere să spună oamenilor ce ar trebui să facă şi cum ar trebui să-şi utilizeze resursele, însă este de datoria sa să atragă atenţia publicului asupra costurilor; tocmai acest fapt îl distinge de şarlatanul care nu vorbeşte niciodată de sacrificiile presupuse de intervenţie ci doar de beneficiile sale.
[…]
Nu contează dacă statul însuşi se lansează într-o activitate nerentabilă sau ajută o întreprindere privată să facă aşa ceva. Consecinţele sunt identice pentru comunitate. Metoda utilizată pentru acordarea ajutoarelor nu mai are nicio importanţă; nu ne interesează dacă producătorul mai puţin eficace este subvenţionat pentru a putea produce sau pentru a-şi creşte producţia, ori dacă producătorul cel mai eficient primeşte bani publici pentru a-şi opri activitatea sau restrânge producţia. Este lipsit de importanţă dacă se acordă prime pentru a produce sau a înceta producţia, ori dacă guvernul cumpără produsele pentru a le retrage de pe piaţă. În orice caz, cetăţenii plătesc de două ori: mai întâi, în calitate de contribuabili ce pun la dispoziţie banii pentru subvenţii; apoi, din postura de consumatori ce suportă preţuri mai ridicate, fiind obligaţi, astfel, să-şi diminueze consumul.
TEXTUL INTEGRAL pe logec.ro