Ieşirile de fonduri din băncile elene s-au intensificat înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, din cauza temerilor că Grecia se apropie de abandonarea euro, scrie money.roRetragerile zilnice de fonduri s-au apropiat în această lună de 500 de milioane de euro, a declarat un bancher pentru Bloomberg. Un alt bancher a declarat că retragerile ar fi depăşit marţi 700 de milioane de euro. Un oficial al Băncii Greciei a refuzat să comenteze. Băncile elene se află sub presiune după ce persoane fizice şi companii au efectuat retrageri de circa 72 de miliarde de euro de la declanşarea crizei datoriilor suverane, în octombrie 2009.Deponenţii încearcă să îşi protejeze banii din cauza temerilor că Grecia ar putea adopta o nouă monedă, care s-ar devaloriza imediat. La un ritm de 500 de milioane de euro pe zi, retragerile de fonduri vor depăşi probabil recordurile lunare anterioare de la declanşarea crizei şi nu vor mai fi sustenabile, dacă vor continua timp de mai multe luni.
Panică la cote maxime: Grecii retrag din bănci 500 milioane euro pe zi
ULTIMELE ȘTIRI