Președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj, Augustin Feneșan, care este și prim-vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, a declarat în cadrul dezbaterii „APM Business Club” că IMM-urile au cerut din nou guvernanților optimizarea aparatului bugetar, în contextul în care procesul de digitalizare s-a lăsat cu zeci de mii de angajări la stat.
Guvernul a anunțat săptămâna acesta suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie, nu și alte măsuri referitoare la funcționarii care
și-au pierdut obiectul muncii.
Augustin Feneșan crede că guvernul e nevoit de realitate să își regândească schemele de personal având în vedere că organigramele unora dintre instituții sunt supradimensionate. În același timp, ministere ca și cel al Investițiilor și Fondurilor Europene sunt excedate de volumul de lucru. „România trebuie să gestioneze de 3 ori mai multe fonduri europene cu doar 30% mai mult personal”, s-a plâns recent ministerul de resort.
În altă ordine de idei, Augustin Feneșan a oferit detalii despre granturile și microgranturile de capital de lucru de câte 5.000-120.000 de euro pe care le vor putea accesa fermierii și antreprenorii IMM din sectorul agroalimentar.