• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Parcul şi zona Detunata din cartierul Gheorgheni, refăcute complet

Parcul şi zona Detunata din cartierul Gheorgheni, refăcute complet

Publicat: 22 iunie, 2011 16:37

Actualizat: 23 martie, 2022 07:43

Cel de-al doilea proiect de refacere integrală a unui cartiereste aproape de finalizare. Este vorba de spre zona Mercur – Detunata – Meseş, care a beneficiat, la fel ca şi zona Plopilor vechi, de lucrări ample de refacere a aleilor între blocuri, extindere şi modernizare a iluminatului public, precum şi de lucrări de plantări în zonele verzi şi amenajarea locurilor de joacă. Astfel, după 30-40 de ani de când nu s-a mai investit nimic în această zonă, a fost refăcută pentru cel puţin tot atâtia ani.Alei şi parcăriLucrările de amenajare a zonei Detunata au început în 21 martie 2011, timp în care au fost reabilitate 12 alei de acces între blocuri, 4 alei de acces în garaje şi au fost create 107 noi locuri de parcare. Suprafaţă carosabilă asfaltată este de peste 5.200 mp.În prezent se mai lucrează la aleea Meseş, urmând ca în luna iulie să înceapă lucrările pe aleea Detunata (principală), după finalizarea unor lucrări de reparaţii prgramate de compania E on Gaz. Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a fost de 2.500.000 lei.Între 15 iulie – 15 august se va continua cu reabilitarea aleii Al. Vaida Voevod. În anul trecut s-au reabilitat aleile din perimetrul cuprins între Băisoara şi Bizuşa, atfel încât, o dată cu teminarea zonei Detunata – Meseş Vaida Voievod, practic toate această zonă a cartierului Gheorgheni va fi reabilitată complet.Iluminat publicTot în zona Detunata, străzile Unirii, Detunata, Băişoara şi Liviu Rebreanu, Primăria execută în acest an lucrări de extindere şi reabilitare a sistemului de iluminat public. În total se vor monta 252 de aparate de iluminat cu consum economic.1. Zona Unirii 2-10, Detunata, Meseş. În această zonă s-au săpat şi turnat fundaţiile şi s-a pozat cablul subteran. Pe aleea principală Detunata lucrările încă nu s-au demarat întrucât se vor corela cu lucrările de asfaltare.2. Zona Liviu Rebreanu 15 şi 23, Băiţa, Băişoara, Bizuşa, Scărişoara. În această perioadă se sapă fundaţiile şi şanţurile pentru pozarea cablurilor. După ce şi aceste fundaţii vor fi finalizate vor fi demarate lucrările de montare a stâlpilor şi a aparatelor de iluminat pe ambele zone, începând cu săptămâna viitoare. În paralel se vor realiza demersurile necesare la Electrica pentru conectarea noilor circuite.Valoarea totală a lucrărilor este de 2 milioane de lei.Parcul DetunataDe asemenea, Parcul Detunata, cu o suprafaţă de peste 9 hectare a fost modernizat în perioada septembrie-noiembrie 2010. Pe lângă lucrările de refacere a aleilor, de vopsire a aparatelor de joacă şi a băncilor, a fost reabilitat foişor acoperit, în care s-au montat 4 mese de şah şi 4 bănci . Au mai fost amplasate 6 mese noi pentru practicarea jocurilor de societate, 2 mese pentru tenis de masă, 5 aparate de fitness, 2 bănci balansoar şi un leagăm cuib.Parcul Detunata are începând din acest an şi o pistă pentru biciclete de 760 m. Au mai fost aplicate marcaje rutiere şi stâlpişori metalici (12 buc), indicatoare rutiere pentru pista de biciclete (8 buc) şi un panou de informare.Lucrările de reamenajare şi modernizare s-a ridicat la 240.000 lei.Putem spune că Zona Detunata a căpătat o cu totul altă înfăţişare după ce ani de zile a fost lăsată în paragină. A devenit o zonă prietenoasă atât pentru copii cât şi pentru adulţi, o adevărată zonă de agrement, aşa cum merită clujenii.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer

Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la ...

Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută

Institutul Oncologic din Cluj este parte a unei rețele de expertiză europene de luptă împotriva ...

Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Dr. Delia Nicoară a reprezentat Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) la ...

Dr. Nicoară, IOCN, a vorbit la Bruxelles despre traseul pacientului și importanța rețelelor oncologice

Gătitul este o artă, iar perfecționarea gustului și a texturii alimentelor este una dintre cele ...

Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare
Success message!
Warning message!
Error message!