Parking pentru studenți în campusul Hașdeu

Publicat: 23 aprilie, 2012 14:34

Actualizat: 23 martie, 2022 07:00

Un parking de aproximativ 300 de locuri de parcare ar putea fi construit în zona campusului Hașdeu, pentru studenții Universității Babeș-Bolyai, după cum a anunțat luni primarul Radu Moisin împreună cu rectorul UBB Ioan Aurel Pop.„În campusul Hașdeu sunt 5.200 de studenți și numai 76 de locuri de parcare. Acest parking este absolut necesar”, a explicat rectorul UBB.La rândul său, primarul Radu Moisin a anunțat că studiul de fezabilitate se va realiza imediat după ce cele două instituții vor semna actul constitutiv.„Prima etapă a asocierii dintre cele două instituții presupune realizarea unui studiu de fezabilitate de către Primărie, care ne va spune la ce costuri vom ajunge. Am vrea să afcem un calcul comparativ cu parkingul Primăriei, care a costat 16 milioane de lei, cu 400 de locuri de parcare. Probabil și aici vom avea un cost asemănător”, a declarat Moisin.Licitația pentru construirea parkingului s-ar putea lansa cel mai devreme după realizarea studiului de fezabilitate, în mai, iar lucrările ar putea începe cel mai devreme la sfârșitul toamnei.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
12 aprilie, 2024
UTCN, recunoaștere internațională a performanței în domeniul Ingineriei Mecanice
1 aprilie, 2024
Zboruri către 11 țări din Schengen de pe Aeroportul Cluj
1 aprilie, 2024
Ce e în realitate „smogul” văzut în Cluj
28 martie, 2024
Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
27 martie, 2024
Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a obținut recent o performanță remarcabilă la nivel mondial în ...

UTCN, recunoaștere internațională a performanței în domeniul Ingineriei Mecanice

122783141712727090 ...

122783141712727090

Fumatul este un viciu deprins de un număr mare de oameni, în jur de 22% ...

3 tactici pe care să le folosești atunci când fumatul este din nou tentant din cauza stresului

Daniel Metz este unul dintre puținii antreprenori care au renunțat la business pentru a urma ...

Daniel Metz, antreprenorul care a renunțat la afaceri pentru a preda studenților: „În 20 de ani, România este peste Austria”

România a intrat în Schengen aerian și maritim duminică, 31 martie iar evenimentul a fost ...

Zboruri către 11 țări din Schengen de pe Aeroportul Cluj

Aurelia Cristea, cea care a promovat legea prin care s-a interzis fumatul in spatiile publice ...

Aurelia Cristea, inițiatoarea legii antifumat, candiata PSD la Primăria Cluj-Napoca

Șeful Serviciului de Prognoză de la Centrul Meteo Transilvania Nord, Narcis Maier, a explicat de ...

Ce e în realitate „smogul” văzut în Cluj

Ecologiștii clujeni au venit la emisiunea Punctul Critic de la BuzzNews.ro pentru a ne prezenta ...

Imagini fabuloase cu fauna din Inelul Verde Metropolitan + Restanțele administrației în materie de spații verzi
Success message!
Warning message!
Error message!