Eurodeputatul Adrian Severin a rămas fără imunitate parlamentară în urma votului majorității exprimat astăzi în plenul Parlamentului European. Decizia urmează să fie comunicată autorităților române. Potrivit raportului redactat în acest caz de eurodeputatul Francesco Speroni, Adrian Severin se bucură totuși de o imunitate restrânsă, ceea ce însemnă că nu poate fi arestat și nu i se poate limita libertatea de a-și exercita mandatul de europalamentar decât dacă va fi pronunțată o sentință definitivă și irevocabilă în acest sens.Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ridicarea imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Severin Adrian, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.Trei eurodeputaţi, printre care şi fostul ministru român de Externe, Adrian Severin, ar fi fost de acord să primească bani pentru a sustine in schimb interesele unei companii britanice în Parlamentul European. Suma pe care ar fi urmat sa o imparta cei trei: 100.000 de euro. Falşii lobbyşti s-au dovedit a fi jurnalişti de la The Sunday Times.
Parlamentul European a ridicat imunitatea lui Adrian Severin
ULTIMELE ȘTIRI