Acţiunea desfăşurată de Poliţia Rutieră la sfârşitul acestei săptămâni, care a urmărit comportamentul pietonilor şi al şoferilor în trafic s-a lăsat cu amenzi.Astfel, conform unui comunicat al Poliţiei Române, peste 4.000 de pietoni au fost amendaţi pentru traversare neregulamentară, iar peste 800 de şoferi au rămas fără permis pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.”În perioada 9-11 august, sub directa coordonare a Direcţiei Rutiere – IGPR, peste 2.400 de poliţişti rutieri au acţionat în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, în special a celor generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi în traversare prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător sau a celor generate de traversarea neregulamentară. În timpul acţiunii, poliţiştii au aplicat 9.096 de sancţiuni contravenţionale pentru diferite nereguli la regimul rutier, dintre care 4.616 pietonilor care au traversat neregulamentar şi 844 de conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei.Totodată, Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, de conducător auto sau pieton, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.
Peste 4000 de pietoni amendaţi şi 844 de şoferi rămaşi fără carnet
ULTIMELE ȘTIRI