Pista de biciclete de pe malul Someșului este deteriorată, astfel încât devine impracticabilă pentru bicicliști pe anumite porțiuni, arată o postare pe domnuleprimar.ro”Pista nu poate fi folosită ca la început de amatorii de role pentru că suprafața s-a degradat la puțin timp de la recepția lucrărilor, astfel încât cineva pe role nu poate ajunge de la Sala Sporturilor în Parcul Rozelor. Apoi, terenul de baschet din Parcul Rozelor, realizat relativ recent, dintr-un material similar cu pista, este parțial distrus și zgrunțuros, astfel încât calitatea jocului de baschet are serios de suferit.Am ridicat aceste probleme la începutul anului 2013 la ceea ce primăria a denumit dezbateri publice cu privire la bugetul orașului, dar după 6 luni nu am primit un răspuns oficial cu privire la legitimitatea ori lipsa de legitimitate a cererii unor investiții de reparații în locurile amintite”, scrie Adrian Dohotaru.[slideshow]
Pista de biciclete de pe aleea Orașelor Înfrățite, DISTRUSĂ
ULTIMELE ȘTIRI