PNL întoarce armele ÎMPOTRIVA PSD în tot județul: vrea să facă alte majorități cu PDL, deși a câștigat alegerile într-un proiect cu social-democrații. Noii aliați PDL-PNL Cluj au decis să facă legea în consiliile locale din județ. Delegațiile celor două organizații de partid conduse de Daniel Buda, respectiv Marius Nicoară, au avut sâmbătă o primă ședință strategică în acest sens.
„In cursul zilei de sambata, 14 iunie a.c, conducerile PDL si PNL Cluj au avut o intalnire comuna in cadrul careia s-au discutat aspecte legate de constituirea majoritatilor de la nivelul Unitatilor Administrativ- Teritoriale din judetul Cluj. Totodata, cele doua delegatii au stabilit ca aceste intalniri sa aiba loc periodic, urmand de asemenea a fi incheiat un protocol scris cu privire la colaborarea la nivel judetean a celor doua partide.
In urma discutiilor, s-a constatat ca exista disponibilitate din partea ambelor partide de a constitui noi majoritati PDL-PNL acolo unde este posibil, urmand ca acestea sa fie materializate in perioada imediat urmatoare.
Legat de situatia din Consiliul Judetean Cluj, delegatiile PDL si PNL au decis mentinerea colaborarii si implicit sustinerea reciproca in toate demersurile care urmeaza a mai fi facute, in vederea asigurarii unei stabilitati necesare unei guvernari eficiente in folosul clujenilor”, au arătat presedinte PDL Cluj, Daniel Buda, presedinte PNL Cluj, Marius Nicoara.
PNL și PDL au reușit săptămâna aceasta să îl impună pe Mihai Seplecan în funcția de vicepreședinte al Consiliul Județean și să-l înlăture din această funcție pe Ioan Oleleu, de la PSD. Ambițiile celor două partide nu se opresc aici: ele doresc ca atribuțiile președintelui exercitate în acest moment de Vakar Istvan să fie preluate de același Seplecan. Să spunem că președintele de consiliu județean este ordonator principal de credite. Tot președintele coordonează şi controlează, de exemplu, realizarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene.