• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Politia locala a dat iama in Piata Marasti: s-a lasat cu amenzi și buticuri închise

Politia locala a dat iama in Piata Marasti: s-a lasat cu amenzi și buticuri închise

Publicat: 3 noiembrie, 2016 09:07
Actualizat: 23 martie, 2022 05:14

În data de 02.11.2016, între orele 11,00 – 13,00, 24 poliţişti locali din cadrul serviciilor: Inspecţie comercială, Control urbanism şi disciplina în construcţii, Control protecţia mediului, Ordine şi siguranţă publică şi Control Trafic Rutier, în colaborare cu  Secţia 2 Poliţie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al judeţului Cluj au desfăşurat o amplă acţiune de verificări în Piaţa agroalimentară Mărăşti şi pe domeniul public din imediata vecinătate. 

Din punct de vedere comercial, au fost verificaţi  32 de agenţi economici.

Pentru funcţionarea fără deţinerea acordurilor de funcţionare eliberate de Primăria municipiului Cluj-Napoca au fost încheiate 15 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 6.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată. În toate cele 15 cazuri s-a dispus ca şi măsură complementară suspendarea activităţilor până la data autorizării.

Din punct de vedere al legalităţii lucrărilor de construcţii şi a amplasării mijloacelor publicitare conform Legii nr. 50/1991 republicată şi actualizată: 

Au fost verificate 11 societăţi comerciale, din care 3 societăţi au prezentat autorizaţii de construire pentru mijloacele publicitare amplasate, iar în 8 situaţii se vor întocmi procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în baza Legii nr. 50/1991 republicată şi actualizată, pentru lipsa autorizaţiilor de construire.

Pe linie de ordine, siguranţă publică şi control trafic rutier:

Pentru staţionări şi opriri neregulamentare au fost încheiate 12 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 1.200 lei, conform prevederilor H.C.L. nr. 61/2014, 7 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 875 lei, aplicându-se 13 puncte de penalizare conducătorilor auto, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

De asemenea, a fost încheiat un proces-verbal de constatare a contravenţiei, în valoare de 50 lei, pentru cerşetorie, conform prevederilor H.C.L. nr. 422/1999.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Apare un control total al statului asupra activității economice a contribuabilului, spune vicepreședintele IMM România ...

Ești patron? ANAF va ști totul despre finanțele tale datorită raportărilor SAF-T

ANAF a început să verifice sumele de bani transferate între rude și anunță că vor ...

ANAF verifica banii care sunt transferați între rude – ce urmărește?

Vicepreședintele IMM România, Dan Mureșan, apreciază că cutremurul geopolitic global va afecta și România. „Puneți-vă ...

Puneți-vă centurile: Cutremurul geopolitic global va afecta și România

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește ...

Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu

Amenajarea curții la o casă nouă poate fi o provocare, dar și o oportunitate de ...

Sfaturi pentru amenajarea unei curți verzi la o casă nouă

Primarul comunei Baciu, Balázs János, anunță că au început lucrările la amenajarea unui loc de ...

Loc de joacă modern în satul Suceagu

Într-o eră în care tehnologia redefinește constant peisajele urbane și arhitecturale, stâlpii ornamentali nu fac ...

Tehnologii moderne care transformă stâlpii ornamentali
Success message!
Warning message!
Error message!