Ponta: Cer premierului Ungureanu să suspende PNDI

Publicat: 15 februarie, 2012 11:20

Actualizat: 23 martie, 2022 07:09

280 milioane de euro pot fi redirectionaţi în programe de creare de locuri de muncă, potrivit Biroului de Presă al PSD.Victor Ponta a declarat că a luat act de intenţia Guvernului de a prioritiza proiectele publice, dar că această intenţie trebuie susţinută de gesturi concrete – suspendarea imediata a Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).„În principiu, prioritizarea proiectelor publice este o măsură susţinută şi de USL în programele sale. Problema este însă că nu poţi să enunţi credibil o asemenea intenţie în timp ce derulezi în continuare un program prin care se risipesc banii publici înspre clientela politică. Este vorba despre PNDI-ul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, program criticat dur atât de reprezentanţii FMI, cât şi de cei ai Comisiei Europene.Guvernul nu a răspuns până la acest moment acestor critici. Singurul răspuns corect pe care ar trebui să îl dea Executivul este stoparea acestui program. În 2012, deficitul a fost crescut pentru a se face pe plac intereselor fostului ministru şi al firmelor apropiate de partidele de la guvernare.Suspendarea imediată a PNDI şi utilizarea celor 280 milioane euro prevazuţi în bugetul actual în vederea unor programe de creare de locuri de muncă ar fi sprijinită şi de USL şi ar fi o primă dovadă palpabilă a implementării unor intenţii laudabile dar lipsite de conţinut.”

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
12 iunie, 2024
Șeful stafului de campanie a lui Sabin Sărmaș, replică pentru Emil Boc: „Te plimbai cu tancul sovietic prin oraș, noi te-am pus în genunchi cu praștiile”
11 iunie, 2024
Emil Boc, după alegeri: A fost cea mai agresivă campanie împotriva mea de când sunt primar
10 iunie, 2024
Mircea Moroșan reales primar în Huedin
10 iunie, 2024
Cristian Matei aproape de un nou mandat de primar la Turda, Ciprian Rigman îi suflă-n ceafă
10 iunie, 2024
ALEGERI LOCALE 2024 – Alin Tișe, reales președinte al Consiliului Județean cu 39,58%

MDM Group a informat că începând cu 1 iulie 2024 salariul de bază minim brut ...

Salariul minim crește din 1 iulie
Șeful stafului de campanie a lui Sabin Sărmaș, replică pentru Emil Boc: „Te plimbai cu tancul sovietic prin oraș, noi te-am pus în genunchi cu praștiile”

Reles primar a șasea oară, de data aceasta cu mai puțin de 50 la sută ...

Emil Boc, după alegeri: A fost cea mai agresivă campanie împotriva mea de când sunt primar

Grecia este una dintre cele mai frumoase țări din lume, iar insulele sale sunt cu ...

TOP șase cele mai frumoase insule grecești și cum să o alegi pe cea mai potrivită pentru tine

Soarele arde, temperaturile continuă să crească, iar singura ta dorință este aceea de a te ...

ÎNGHEȚATA – desertul indispensabil pe timp de vară. Cele mai populare tipuri

Un corp frumos și sănătos necesită multă muncă și eforturi alimentare pe o perioadă îndelungată ...

Top 3 obiceiuri motivante ale pasionaților de fitness

Mircea Moroșan (PNL) a câștigat un nou mandat de primar la Huedin, cu 30,5% din ...

Mircea Moroșan reales primar în Huedin

Cristian Matei (PNL) pare a fi câștigătorul alegerilor pentru funcția de primar la Turda, 30,09%, ...

Cristian Matei aproape de un nou mandat de primar la Turda, Ciprian Rigman îi suflă-n ceafă
Success message!
Warning message!
Error message!