Bulgaria, România şi Serbia sunt gata să îşi închidă graniţele, dacă Germania şi Austria recurg la aceeaşi măsură, pentru a opri exodul refugiaţilor. Afirmația a fost făcută de premierul Bulgariei, după o întrevedere avută sâmbătă la Sofia cu Victor Ponta şi cu prim-ministrul Serbiei, informează Digi24.
”Dacă Germania şi Austria îşi închid graniţele, noi, cele trei state (n.r. – România, Bulgaria şi Serbia), suntem pregătite să nu permitem ca ţările noastre să devină regiuni de tranzit. Vom fi pregătiţi să închidem graniţele”, a declarat şeful executivului de la Sofia.
Declaraţia vine cu o zi înaintea reuniunii de urgenţă la care preşedintele Comisiei Europene a convocat liderii a zece ţări europene aflate pe traseul fugarilor, printre care şi România, care va fi reprezentantă de președintele Klaus Iohannis.
De la Sofia, premierul Victor Ponta a confirmat că, de astăzi, România, Bulgaria şi Serbia au o strategie comună, atât în privinţa crizei refugiaţilor, cât şi pentru aderarea la spaţiul Schengen. ”Dacă sunt ţări care şi-au închis graniţele sau fac ziduri, atunci avem dreptul să ne apărăm în egală măsură. Asta nu e o soluţie bună însă. Soluţia bună e de acţiune comună a întregii Europe, de la prima ţară, care e evident Grecia, până la cea mai depărtată şi cele trei ţări, Serbia, Bulgaria, România, ne vom exprima pe plan european şi vom colabora şi vom lucra împreună în aceste direcţii”, a spus Victor Ponta.