Stelian Juganu este unul din cei mai cunoscuţi voluntari ai Clujului, autor al volumului „Ghidul tânărului voluntar”. Viața sa nu a fost, însă, mereu senină. Abandonat de părinți după naștere, a crescut prin casele de copii în cea mai neagră perioadă cu putință. A găsit însă resurse pentru a visa și astfel a făcut o facultate, Asistență Socială la UBB, iar apoi a oferit din timpul și energia sa pentru a se dedica ajutorării altora, ca voluntar.
Attila Varga: În câteva cuvinte, ce poţi să ne spui despre tine şi felul tău de a fi?
Stelian Juganu: Evit mereu să mă descriu, pentru că am preferat tot timpul să las faptele să fie cele care să pledeze pentru mine şi despre mine. Nu mi-a plăcut niciodată să mă descriu, este mai de dorit să îi lași pe alții să facă acest lucru.
Abandonat la naștere, ajunge la Casa de copii
Attila Varga: Care este situaţia ta familială în prezent? Cum ai caracteriza relaţia cu părinţii tăi?
Stelian Juganu: Este una cât se poate de simplă: eu trăiesc la Cluj, ei sunt la București. Am fost abandonat la naștere după 2 luni și 2 săptămâni, datorită faptului că m-am născut cu o mică dizabilitate, motiv pentru care întreaga mea copilărie s-a derulat în 4 centre de plasament.
Am avut posibilitatea de a-mi cunoaşte ”familia”, pentru prima dată, la vârsta de 13 ani. Este o perioadă pe care nu o regret, însă nu aș mai retrăi-o niciodată.
Dacă aș fi știut că voi fi bătut cu cureaua și că mi se vor servi bețe la palme tocmai de către de persoana ce mi-a dat viață, respectiv de către copiii ei pe motiv că nu excelez în ale învățăturii, cu siguranță nu mi-aș mai fi dorit să cunosc această famlie.
Viața mea ar fi fost cu siguranţă mai fericită fără această experiență traumatizantă pentru mine. Îndrăznesc să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că, deși am trăit traume greu de vindecat, El mi-a dat puterea și curajul de a spune DA vieții.
Prin urmare, relația cu ”familia” nu a existat și nu va exista niciodată! Sunt fericit cu ceea ce fac acum, dar și cu oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții mele, fapt pentru care nici nu mă mai gândesc la ”cum ar fi fost copilăria mea cu părinți?”.
Attila Varga: Cum a fost viaţa la Casa de Copii?
Stelian Juganu: Viața într-o instituție închisă nu a fost una bună în anii ’80-’90, însă pot să spun cu mâna pe inimă că pe mine Dumnezeu m-a iubit foarte mult în acest context. Dacă vedeam sau auzeam că alți copii erau bătuți cu brutalitate de angajații acestor instituții, eu am avut binecuvântarea de a fi iubit.
Nu știu care este explicația nici azi, însă am fost un copil iubit și ocrotit de personalul celor 4 instituții, acolo pe unde viața m-a condus.
Attila Varga: Ce amintiri plăcute sau mai puţin plăcute păstrezi din anii cât ai stat acolo?
Stelianu Juganu: Nu pot să fac o clasificare a lucrurilor bune sau rele din anii petrecuți în centrele de plasament. Pot să spun că imaginea de familie pe care mi-am făcut-o atunci când mi s-a spus că-mi voi cunoaște “familia” a fost una în care copilul este protejat de tot ce poate fi rău pentru dezvoltarea acestuia.
Din păcate, eu, din partea acesteia, nu am avut parte de lucrurile bune gândite de mine. Imaginaţi-vă un copil abandonat la naștere, pentru că a avut neşansa de a se naște cu o malformație datorată unui început de avort. Acesta nu s-a mai finalizat, iar copilul se naște cu mici probleme la un picior.
Pentru că ”mama” lui nu-l dorea deloc, ca prin minune, copilul se îmbolnăvește, mama se internează cu el în spital, timp care îi oferă posibilitatea de a pregăti actele de abandon cu sprijinul verișoarei acesteia. Actele sunt făcute într-un final, copilul este lăsat în spital, iar părintele îşi vede de viața sa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Viața îl duce pe copil în 4 centre de plasament, iar la vârsta de 13 ani are loc prima întâlnire dintre copil și părinți. Copilul este integrat forțat în familie pe perioada verii, însă în condiţiile în care, pentru mamă, copilul reprezenta un „bagaj” suplimentar, aceasta se gândește să facă orice pentru a se descotorosi de el cât mai repede posibil.
Mama acelui copil observă că acesta are carențe la învățătură, fapt pentru care își pune ceilalţi copii ai ei să îl verifice la teme pe noul venit în familie. Acesta primeşte teme de făcut, poezii de învățat, iar dacă era prins cu temele ”nefăcute”, era ”pedepsit” cu un băț rumenit la foc (câte greșeli avea copilul atâtea bețe primea).
Copilul respectiv stă în acel mediu pe o perioadă de 8 luni, răstimp în care familia nu-l scoate deloc din casă de rușine să nu vadă vecinii acestora că au un copil cu dizabilitate apărut de nicăieri.
Singurele momente în care el este scos afară sunt acelea în care tatăl lui îl duce la un doctor pentru a vedea dacă poate fi operat pentru a corecta greșeala făcută de soția lui. Apoi, acelaşi copil mai este scos afară de o doamnă care îi dădea ore la matematică, dar și de mătușa acestuia.
Familia propriu-zisă a copilului, în schimb, nu se oboseşte niciodată să-și scoată copilul „nou venit” la plimbare, la aer, pe motiv că, întâi de toate, el trebuie să merite aceasta. În mare, cam în acest mod se poate spune pe scurt povestea mea. Aceasta este experiența care mi s-a dat pentru a o trăi.
Dacă regret ceva este faptul că nu am avut puterea de a opri începerea procedurii de avort. Restul experienţelor pe care eu le-am trăit până astăzi nu le regret deloc, întrucât ele m-au făcut mai hotărât în luarea deciziilor cu privire la viața mea, transformându-mă, astfel, într-un om mai puternic.
Oameni mai iubitori ca părinții i-au dat aripi în viață
Attila Varga: Care au fost persoanele de care te-ai ataşat în acel mediu?
Stelianu Juganu: Persoanele de care m-am atașat acolo erau cele care mă duceau în vacanțe acasă la ele. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi s-a dat şansa ca multe sărbători de iarnă și pascale să le petrec în familii ”adoptive”, ceea ce poate m-a ajutat foarte mult și în dezvoltarea mea personală.
Îmi pare rău pentru tinerii ce nu au avut acelaşi privilegiu pe care l-am avut eu!
Attila Varga: Cine te-a ajutat din punct de vedere material cât ai fost la facultate?
Stelianu Juganu: Pe perioada studiilor liceale și universitare am fost susținut de sponsori din Scoția, Danemarca și America. Fără sprijinul persoanelor din cele trei țări, totul ar fi fost la categoria vise și nu dintre acelea împlinite.
Este mare lucru când cineva îndrăznește să creadă și să investească în tine pentru a te ajuta să evoluezi personal și profesional. Mulțumesc mult Cerului că am avut mereu oameni ce mi-au fost alături. Datorită acestora am reușit să-mi scriu povestea.
Attila Varga: Când anume ţi-a fost cel mai greu în viaţă?
Stelianu Juganu: Cele mai grele momente din viața mea au fost cele trăite în ”familie”. Erau acele zile în care eram bătut și ținut în casă. Datorită faptului că, în centrele de plasament, nu am suferit niciun fel de abuz, pentru mine a fost foarte greu să accept că într-o familie pot exista și situaţii mai greu de imaginat decât cele pe care mi le creionasem eu în minte.
Voluntariatul mi-a schimbat viața, nu voi înceta niciodată să fac acest lucru
Attila Varga: Din ce motiv ai ales Asistenţa Socială?
Stelianu Juganu: Asistența Socială a fost aleasă ca alternativă, eu visând să urmez jurnalistica. În perioada înscrierii mele la facultate am stat mult timp să analizez unde m-aș vedea mai bun și unde nu. Am considerat că jurnalistica nu mi se potrivește, pentru că nu-mi place să scriu, sunt lipsit de talent la acest capitol.
Asistența Socială am considerat că mi se potrivește poate și pentru că sunt o fire mai activă pornită mereu pe generarea de schimbări. Așa că m-am înscris la secția de Asistență Socială, iar astăzi sunt licențiat în acest domeniu.
Attila Varga: De ce ai decis să devii voluntar?
Stelianu Juganu: Am ales să fac voluntariat încă din primul an de facultate când o organizație recruta voluntari pentru munca administrativă. La început am avut rețineri în a mă duce acolo, datorită faptului că nu cunoșteam pe nimeni.
Mi-am făcut curaj, într-un final, și m-am înscris la Societatea Română de Cancer, urmând ca, în timp, să ajung să voluntariez și pentru alte 12 organizații ce aveau domenii de activitate diferite una față de cealaltă.
Mi-a plăcut tot timpul ideea de a-mi diverisifica viața, ceea ce am și făcut prin implicarea mea în acțiunile de voluntariat derulate de-a lungul timpului. Uitându-mă în urmă pot să spun că sunt un om foarte câștigat, mai ales pentru că am decis să fiu voluntar.
Acest domeniu m-a ajutat să mă exprim liber, să cred în mine, să-mi doresc mai mult de la viață. Voluntariatul mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște oameni frumuși alături de care am construit chiar și proiecte personale. Tot el mi-a oferit şi posibilitatea de a mă implica în proiecte de mare amploare, dar și de mare efect asupra umanității.
Voluntariatul mi-a schimbat viața și nu voi înceta niciodată să fac acest lucru.
Attila Varga: Care este proiectul cel mai drag ţie în care investeşti cel mai mult?
Stelianu Juganu: Pot să-ți spun despre proiectele în care am investit foarte mult. Unul din proiectele personale în care m-am implicat emoțional foarte mult este campania caritabilă: ”Fii îngerul meu în seara de Crăciun”.
Este vorba despre o campanie ce-și propunea să meargă la casele anumitor persoane pentru a le oferi acestora cadouri (alimente principale pentru o masă de Crăciun).
Pentru mine a fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Imaginaţi-vă că la ora 23, îți sună la ușă niște tineri (studenți) și îți aduc 4 plase pline cu alimente pentru a-ți oferi un Crăciun puțin mai bun decât cel anterior.
Oamenii erau surprinși și nu știau ce să spună. Rămâneau fără cuvinte! Este minunat să ai puterea de a face lumea fericită, chiar dacă această fericire este doar pentru puțin timp, din păcate.
Un alt proiect foarte drag mie este realizarea publicației: ”Ghidul tânărului voluntar”. Ea îşi propune să militeze pentru voluntariat, oferind publicului informații generale despre cum anume pot voluntaria toţi cei interesaţi, unde poţi face aceasta, ce anume câștigi dacă voluntariezi etc.
Acestea sunt cele două proiecte importante ce-mi sunt foarte dragi! Și în celelalte două proiecte sociale m-am implicat foarte mult, i-am convins şi pe alţii să contribuie la dezvoltarea acestora, însă cele prezentate mai sus sunt speciale pentru mine.
Attila Varga: Cum anume îţi proiectezi viaţa peste 10 ani din punct de vedere profesional şi personal?
Stelianu Juganu: Vizez, din toată inima, la un loc de muncă în care să fiu implinit sufletește și profesional. În rest vreau să am liniște sufletească pentru a îndrăzni să visez și la alte proiecte, lucru pe care îl doresc tuturor.
Cred că, dacă omul nu are liniște sufletească, nu va fi în măsură să vadă și partea plină a paharului, prin urmare este nevoie de aceasta pentru a merge mai departe.
Attila Varga: Care sunt managerii organizaţiilor nonguvernamentale cu care ai colaborat cel mai bine? Pe ce proiecte?
Stelianu Juganu: Am avut o relație ireproșabilă cu toți managerii organizațiilor unde am voluntariat! Proiectul în care am fost implicat și mi-a plăcut enorm de mult este campania umanitară: ”Să redăm darul vederii”.
Ea a fost pusă la cale de Cluburile LIONS din Cluj ce-și propuneau să ofere consulatții oflamologice și să ofere ochelari gratis tuturor celor ce aveau nevoie. Pe mine m-a cucerit modul în care aceștia au organizat întreaga acțiune, prin urmare mi-am dorit să voluntariez pentru ei și pe mai departe, ceea ce s-a și întâmplat.
Să organizezi o acțiune ce durează două săptămâni, să mobilizezi resurse umane, să asiguri transport de la și spre satele de unde veneau ”pacienții”, să coordonezi o echipă mare de voluntari este o muncă colosală. Mi-au plăcut la aceștia faptul că toată lumea își știa locul, sarcinile erau împărţite în așa fel încât totul să decurgă ca la carte.
Este un proiect în care m-aș implica oricând, cu mare plăcere. Un alt proiect în care m-am implicat a fost organizarea unei gale menite să mulțumească public voluntarilor pentru aportul pe care aceștia l-au adus în comunitatea lor.
Pentru mine a fost o plăcere să intru în culisele organizării unui eveniment ce solicita 2 luni de pregătiri până la ziua evenimentului propriu-zis. Este o muncă în care trebuie muncit mult, trebuie seriozitate și dăruire pe măsură.
Implicarea în organizarea unui asemenea eveniment m-a ajutat să fiu și mai atent la detalii, să lucrez cu profesionalism dacă vreau ca lucrul final să fie unul de care să fiu mândru.
Visul este cheia spre succes!
Attila Varga: De ce consideri că lumea ar trebui să facă voluntariat?
Stelianu Juganu: Pe mine nu mă veţi auzi niciodată să strig ceva de genul: ”Vino să voluntariezi pentru că …” Mă veţi auzi, cu siguranță, că vă chem la vreo acțiune de voluntariat, pentru că este de datoria mea, dar și a ta să facem lumea în care trăim mult mai bună decât este ea.
Minunile pe pământ nu se întâmplă doar pentru că ni le dorim. Cel puțin asta m-a învățat viața! Dacă vrei minuni, atunci va trebui să ajuți ca aceasta să prindă viață. Voluntariatul este deschis oricui crede că poate genera schimbare, fără ca acesta să aștepte ceva palpabil pentru implicarea lui.
Nu voluntariezi pentru că ți se va da ceva cândva, voluntariezi pentru că vrei să schimbi ceva în viața ta și în jurul tău. Omul trebuie să învețe că și sufletul trebuie hrănit, nu doar trupul!
Attila Varga: Ce anume ai vrea să schimbi în lume?
Stelianu Juganu: Aș începe cu respectul față de cel de lângă noi… M-aș bucura ca lumea să fie mai implicată în a îndrăzni să genereze schimbări pozitive în viața ei şi să fie, astfel, mai bună.
Attila Varga: Care este visul tău cel mai frumos?
Stelianu Juganu: Îmi doresc să fiu sănătos, pentru că, fără sănătate și liniște sufletească, nu putem face nimic. Am toată convingerea că Dumnzeu va avea grijă ca visele mele să prindă viață cândva!
Attila Varga: Care este motto-ul tău preferat?
Stelianu Juganu: Visul este cheia spre succes! (îmi aparține). Visez foarte mult, îmi fac multe planuri în mintea mea cu privire la viitor. Chiar dacă sunt vise cărora nu am reușit încă să le dau viață, eu tot voi continua să visez.
Este minunat să visezi, să nu ai limite la ceea ce ai dori să ți se întâmple în viață. Acest ”exercițiu” m-a ajutat foarte mult în existenţa mea să depăşesc momentele mele mai grele.