Succesul Untold de la Cluj a culminând cu distincţia de „cel mai bun festival european“: sute de mii de oameni și o organizare impecabilă.
Prima ediţie a UNTOLD s-a desfăşurat în 7 locaţii diferite, printre care Sala Polivalentă şi Cluj Arena, stadionul echipei de fotbal „U“ Cluj. Construcţia scenei principale, amplasată pe stadion, a însumat 1.200 de metri pătraţi de decor, 306 metri pătraţi de ecrane video, 533 de lumini şi proiectoare, efecte pirotehnice şi 11 variante de proiectare.
„Ţinând cont că exista şi cadrul potrivit pentru a lansa acest concept în 2015, când municipiul Cluj-Napoca a fost Capitala Europeană a Tineretului, am reuşit să strâng în jurul festivalului o echipă de tineri care au crezut la fel de mult ca mine în această idee, apoi am încercat să convingem cât mai multe companii să creadă şi să susţină această «nebunie»; şi nu a fost deloc uşor. Suntem tineri, ambiţioşi, avem viziune şi suntem convinşi că dacă ne propunem ceva, putem atrage alături de noi suficient de multe persoane care să creadă în obiectivul nostru“, spune directorul festivalului.
Întreaga poveste pe businessmagazin.ro