Automobile Dacia a făcut publice joi primele poze oficiale ale modelului Lodgy. Este primul model care nu va fi produs în țară, ci la uzina Renault din Maroc.Prezentarea lui Lodgy va avea loc la Salonul Auto de la Geneva, în luna martie.[slideshow]Lodgy este un vehicul de familie în versiuni cu 5 şi 7 locuri şi va fi dotat cu echipamente disponibile în premieră pentru Dacia, potrivit comunicatului Dacia.”Designul său sugerează un spaţiu interior remarcabil până la al 3-lea rând de scaune. Cu o lungime de 4,5 metri, Dacia Lodgy oferă un volum considerabil al portbagajului, inclusiv în varianta cu 7 locuri. Numele – Lodgy – care aminteşte de englezescul „lodge”, este o trimitere directă la trăsătura sa esenţială: capacitatea de a găzdui o întreagă familie şi bagajele sale”, se mai arată în comunicat.
Poze oficiale cu Dacia Lodgy, primul model ce nu va fi produs în România
ULTIMELE ȘTIRI