Creștinii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Mucenic Gheorghe. Circa un milion de români își aniversează onomastica.Sfântul Gheorghe s-a nascut în Capadocia și a trăit în vremea împăratului Diocletian (sec. al IV-lea), remarcându-se prin vitejie. Victoriilor sale i-au adus postura de conducător de armată.Însă împăratul Diocletian a pornit în 303 prigoana, lupta împotriva creștinilor: s-au fost dărâmat lăcașuri de cult, au fost interzise adunările creștinilor, și au fostarse cărțile sfinte. Aceia care refuzau să aducă jertfă zeilor erau uciși. Sfântul Gheorghe crescuse într-o familie creștină. Văzând ce face împăratul, nu s-a ferit să-și mărturisească credința în Hristos, ceea ce i-a adus întemnițarea și diverse chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept, etc, dar nicio tortură nu l-a făcut să renunțe la credința sa.Cei care au asistat la suferințele sale, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgână și au primit credința în Hristos. Minunea învierii celui decedat a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrățișeze creștinismul.Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Hristos.Imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur, îl înfățișează ca model de curaj în lupta cu diavolul.Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezentă și pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se află și rugăciunea Sfântului Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe:”O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“.Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul armatei romane.La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe!
PRAZNIC: Sfântul Mucenic Gheorghe – Cum se ruga Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe
ULTIMELE ȘTIRI