Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso” din Bucureşti, Centrul Cultural Italian din Cluj, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj și Consulatul Onorific al Italiei la Cluj, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, organizează ceremonia de decernare a Premiului Marian Papahagi, ediţia a IV-a.Evenimentul se desfăşoară în data de 19 octombrie 2011, la orele 12.00, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezenţa Atasatului Cultural al Ambasadei Italiei la București, Dl. Alberto Dal Degan, a Prof. Univ. Dr. Andrei Marga, Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi a Prof. Dr. Smaranda Elian (Universitatea din București), membră a juriului.Premiul a fost instituit în anul 2008 în memoria renumitului italienist, critic literar şi traducător Prof. Dr. Marian Papahagi (1948-1999). Comisia de evaluare a candidaturilor prezentate la fiecare ediţie a premiului ia în considerare volume publicate în ultimii cinci ani, opere referitoare la orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene, precum şi opere legate de intreaga activitate. Candidaţii trebuie să fie cetăţeni români şi nu există limită de vârstă pentru participare.Ediţia 2011 are loc în cadrul Săptămânii Limbii Italiene în Lume, ediția a XI-a, și este sponsorizată de Banca Italo-Romena și de Dabove Servizi.Marian Papahagi a studiat la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (1966-1968) şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii La Sapienza din Roma (1968-1972). Universitatea din Bucureşti i-a conferit în 1985 titlul de Doctor în Litere.A fost profesor titular de Literatură Italiană şi de Filologie Romanică la Facultatea de Litere din Cluj şi profesor invitat la mai multe universităţi din Europa. După 1990 a fost Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, Secretar de Stat pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale, Director al Accademiei di Romania din Roma.
Premiul Marian Papahagi se decernează în 19 octombrie la UBB
ULTIMELE ȘTIRI