• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Preotul jucător pe bursă – Biblia sa: „Investitorul inteligent“

Preotul jucător pe bursă – Biblia sa: „Investitorul inteligent“

Publicat: 28 octombrie, 2015 07:37

Actualizat: 23 martie, 2022 05:21

În întreaga lume există mii de fonduri de hedging, însă numai unul este condus de un preot, care se laudă cu abilitatea de a face pariuri câştigătoare pe acţiuni în­tre botezuri, înmormântări şi slujbe du­mi­nicale, scrie The Wall Street Journal, citat de zf.ro

Emmanuel Lemelson, preot în Keene, New Hampshire, spune că viaţa sa s-a schimbat complet de când a descoperit Cartea. Nu se referă la Biblie, ci la „The Intelligent Investor“ (Investitorul inteligent), de Benjamin Graham.

„Toată viaţa am intuit încotro se îndreaptă lucrurile înainte ca acestea să se întâmple. Cred că este un dar de la Dum­nezeu“, declară Lemelson, în vârstă de 39 de ani.

Lemelson pariază de obicei pe acţiuni relativ necunoscute care cresc. Lemelson spune că le cere in­vestitorilor săi, printre care se numără 14 familii, să urmeze două reguli: să se roage pentru fond şi să nu ia în seamă performanţa pe termen scurt.

Lemelson spune că mulţi sfinţi au fost bogaţi şi şi-au putut dona câştigurile celor mai puţin norocoşi, iar el intenţionează să facă acelaşi lucru.

DETALII pe zf.ro

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
6 decembrie, 2023
Exproprieri pentru metrou la Cluj: lista celor 486 de imobile vizate
29 noiembrie, 2023
Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță
29 noiembrie, 2023
Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
17 noiembrie, 2023
Răzvan Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți susținute de cercetători și medici de talie mondială

MDM Group informează că 21 decembrie 2023 este ultima zi de depunere a declaratiilor si ...

Ziua limită din decembrie până la care poți plăti taxele pe noiembrie 2023

Exproprieri pentru metrou la Cluj: 486 de imobile urmează să fie expropriate în vederea construirii ...

Exproprieri pentru metrou la Cluj: lista celor 486 de imobile vizate

Profesorul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu a vorbit într-un interviu acordat BuzzNews.ro despre obiceiurile alimentare nefaste ...

Prof dr Achimaș-Cadariu, despre legătura dintre alimentație și cancer

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu cât rău fac medicii care taxează la privat analizele pe care le fac la stat

Primăria Baciu a reușit să obțină o suplimentare de fonduri de aproape trei milioane de ...

Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni. Contractul ...

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni

Fugarul Cătălin Cherecheș, primar de Baia Mare, a fost prins la Augsburg în Germania, după ...

Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al ...

Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
Success message!
Warning message!
Error message!