Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai i-a decernat marţi, 7 mai 2012, preşedintelui Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ionel Haiduc, diploma de excelenţă cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani.Ceremonia a fost organizată în cadrul şedinţei Senatului Universităţii, în prezenţa preşedintelui Academiei Române.
„Indiferent unde mă aflu, sunt şi mă prezint ca om al Universităţii clujene. Şi acum, la Academia Română, sunt tot reprezentant al Universităţii Babeş-Bolyai şi îi voi rămâne devotat”, a afirmat prof. univ. Ionel Haiduc.La rândul său, rectorul UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, a declarat, în cadrul festivităţii, că „ne putem considera privilegiaţi pentru că avem printre noi asemenea oameni precum profesorul Ionel Haiduc, primul rector al UBB ales în mod democratic, unul dintre acei oameni care nici după ce ajung mari nu încetează să fie buni”.Născut în data de 9 mai 1937, acad. prof. univ. dr. Ionel Haiduc a absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii Babeş-Bolyai în 1959, respectiv în 1964, studiile doctorale (“candidat în ştiinţe”) la Institutul de Tehnologie Chimică Fină “M.V. Lomonosov” din Moscova.
Președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a primit o diplomă de excelenţă la împlinirea a 75 de ani
ULTIMELE ȘTIRI