PREȚ REDUS la bilete pe ruta Cluj-Napoca – Florești

Publicat: 25 iulie, 2012 13:51

Actualizat: 23 martie, 2022 06:49

Consiliul Judeţean Cluj anunţă finalizarea cu succes a negocierilor purtate în ultimele zile de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu şi primarul comunei Floreşti, domnul Horea Şulea, cu reprezentanţii firmei S.C. Fany Prestări Servicii SRL.Astfel, începând cu data de 1 august, tariful biletelor va scădea cu 12,5%, reducerea urmând a fi aplicată pe toate cele trei rute care leagă municipiul reşedinţă de judeţ de comuna Floreşti: Cluj-Napoca–Floreşti sat, Cluj-Napoca Floreşti- Cetatea Fetei şi Cluj-Napoca–Luna de Sus.„În urma unor negocieri intense purtate cu firma Fany am reuşit să obţinem reducerea costului biletelor pe ruta Cluj-Floreşti, contribuind în acest fel la rezolvarea unei probleme grave cu care s-au confruntat în ultimii ani cei 22 .000 de locuitori ai comunei Floreşti, cea mai numeroasă comunitate rurală din ţară. Tarifele mari practicate pe această rută reprezintă o problemă care a trenat ani de zile şi pentru care nu s-a găsit până în acest moment nicio rezolvare. Sunt bucuros că am reuşit în acest fel să contribuim la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor acestei comune, fie că vorbim de localnici, fie de cei care şi-au achiziţionat în ultimii ani o locuinţă iar acum fac naveta în municipiul reşedinţă de judeţ. Ceea ce însă cu adevărat trebuie subliniat e faptul că, prin intermediul acestei reduceri, am reuşit revenirea la preţul practicat pe această rută acum 5 ani, în pofida faptului că în acest interval de timp preţul carburantului a crescut cu aproxiamtiv 50%”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.Reamintim în acest context faptul că tarifele practicate de firma Fany pe ruta Cluj-Napoca – Floreşti au făcut în ultimii ani obiectul a numeroase audienţe şi petiţii adresate conducerii Consiliului Judeţean Cluj.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer

Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la ...

Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută

Institutul Oncologic din Cluj este parte a unei rețele de expertiză europene de luptă împotriva ...

Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Dr. Delia Nicoară a reprezentat Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) la ...

Dr. Nicoară, IOCN, a vorbit la Bruxelles despre traseul pacientului și importanța rețelelor oncologice

Gătitul este o artă, iar perfecționarea gustului și a texturii alimentelor este una dintre cele ...

Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare
Success message!
Warning message!
Error message!