Primăria lui Emil BOC are alte date decât Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT): Cluj-Napoca ocupă locul PATRU, nu UNSPREZECE, în topul orașelor din punct de vedere al fluxului de turiști în anul 2013.
Informația a fost furnizată primăriei de către Directia Judeană de Statistica a judetului Cluj. „In baza acestor cifre municipiul Cluj-Napoca se situeaza pe locul 4 la nivel national dupa Constanta Bucuresti si Brasov”, arată municipalitatea.
Potrivit topului ANT, Cluj-Napoca se află pe locul 11, după Târgu Mureș sau Arad.
Top orașe varianta ANT
Bucureşti: 1,32 milioane de turişti
Constanţa (436.500 turişti)
Braşov (396.300 turişti)
Timişoara (224.400 turişti)
Sibiu (222.800 turişti)
Mangalia 214.000
Sinaia (197.000 de turişti)
Predeal (148.000)
Târgu Mureş (147.000)
Arad (144.000)
Cluj-Napoca (121.000)
Eforie (117.380)
Opoziția locală a speculat datele ANT și i-a cerut primarului Emil Boc o strategie de promovare turistică a orașului.
„Turiștii aleg din ce în ce mai puțin ca destinație municipiul nostru, lucru pe care primăria a încercat să-l ascundă pe parcursul ultimilor ani, în loc să ia măsuri active de atragere a turiștilor în Orașul Cetate”, a subliniat consilierul local Ioan Bîldea (PNL).
El a propus înființarea unui grup de lucru consultativ, alcătuit din specialiști, care să poată corecta gafele administrative de până acum și să ne poată da o serie de soluții concrete pentru ca orașul nostru să devină atractiv pentru turiști.