O echipă de evaluatori membri ai Asociatiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, coordonată de Adrian Vascu, preşedintele ANEVAR, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca şi cu sprijinul companiei de audit şi consultanţă KPMG, au elaborat un ghid realizat pe baza tranzacţiilor imobiliare încheiate între vânzători şi cumpărători pe raza municipiului, în perioada mai – decembrie 2013.
”În prezent, în domeniul achiziţiei de proprietăţi imobiliare, lipseşte din spaţiul public românesc un loc în care cei care vrem să căutăm un apartament, o casă sau un teren, să mergem şi să aflăm răspunsul la o întrebare simplă: <Cu cât s-au mai vândut asemenea proprietăţi până acum>?”, explică Adrian Vascu, preşedintele ANEVAR.
”Iniţiativa noastră de la Cluj-Napoca este un proiect pilot pe care îl vedem replicat la nivelul tuturor oraşelor din România, într-un efort de a transparentiza piaţa imobiliară din România.”
În cadrul acestui demers, Primăria din Cluj-Napoca, prin intermediul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, a realizat în premieră o centralizare a tranzacţiilor imobiliare, pentru a servi unei analize inedite a pieţei imobiliare clujene.
”Existenţa acestui raport, actualizabil anual, va permite de acum înainte ca acest tip de informaţie să fie accesibilă tuturor şi va aduce un plus de siguranţă cetăţenilor care decid să facă achiziţii imobiliare”, spune Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca.
”Este o măsură prin care creştem pe termen lung calitatea vieţii şi prin care împiedicăm eventuale încercări de speculaţii imobiliare.”
Tranzacţiile prezentate în ghid sunt încheiate între persoane fizice, juridice sau ambele, utilizând diverse surse de finanţare – bancară sau proprie – şi au ca obiect proprietăţi imobiliare constând în terenuri, case şi apartamente.
Tranzacţiile au fost încheiate în diferite monede dar, pentru o comparaţie relevantă, s-a realizat convertirea tuturor în euro, la cursul mediu BNR din luna aferentă perfectării tranzacţiei.
În perioada mai-decembrie 2013 s-au tranzacţionat 3324 de proprietăţi imobiliare, dintre care 296 de terenuri, 181 de case, 2455 de apartamente şi 392 de alte tipuri de proprietăţi imobiliare, cum ar fi boxe, garaje, parcări etc.
Principalele criterii de analiză au fost: tipul proprietăţii, cartierul în care aceasta este încadrată, modalitatea de finanţare, suprafaţa proprietăţii şi preţul.
Majoritatea tranzacţiilor au fost finanţate din surse proprii: 2656 de tranzacţii, comparativ cu 668 de tranzacţii realizate prin intermediul creditelor bancare. Achiziţiile persoanelor juridice au reprezentat mai puţin de 7% din total.
Cele mai multe tranzacţii s-au realizat în luna august, care a fost totodată şi luna cu cea mai mare valoare a tranzacţiilor, de aproximativ 23,1 milioane de euro.
Locuințele construite în perioada 1992-2002 au fost mai spațioase decât în perioada precedentă și numărul acestora a crescut cu 2%. În perioada 2002-2012 numărul de locuințe și numărul de camere au crescut semnificativ, deși populația a înregistrat o ușoară scădere (3%).
Cele mai scumpe proprietăți din Cluj-Napoca
– Cea mai scumpa casa tranzactionata este localizata in cartierul Zorilor, tranzactia fiind incheiata la putin peste 1 milion de euro
– Cel mai scump teren este localizat in cartierul Grigorescu si a fost tranzactionat la putin peste 1,6 milioane de euro
– Cartierul cu cele mai multe tranzactii este Manastur (487 tranzactii), fiind totodata si cartierul cu cele mai valoroase tranzactii (~19,7 milioane de euro)
– In luna august s-au inregistrat cele mai multe tranzactii imobiliare la nivelul municipiului
– Strada cu cele mai multe tranzactii este Calea Dorobantilor (104 tranzactii), fiind totodata si strada cu cele mai valoroase tranzactii (~6,3 milioane de euro)
– Cea mai mare suprafata de teren intravilan tranzactionata a fost de aproximativ 5.400 mp (iar cea de teren intravilan agricol – 11.600 mp)
– Cea mai mare valoare lunara a tranzactiilor s-a inregistrat in luna august, aprox. 23,1 milioane euro
– Cel mai frecvent au fost tranzactionate parcele de teren cu suprafete cuprinse intre 500 si 1.000 mp
– Cel mai des au fost tranzactionate apartamente cu suprafete utile cuprinse intre 35 si 55 mp
– 74% din tranzactiile cu proprietati imobiliare sunt finantate din surse proprii
– Achizitiile persoanelor juridice reprezinta sub 7% din valoarea tranzactiilor
– Impozitul platit pentru apartamentele tranzactionate reprezinta aprox. 0,095% din valoarea tranzactiilor