Centura de Est a Clujului, Vâlcele-Apahida, în lungime de 23,7 km, deschisă circulației vineri, își face cu brio treaba pentru care a fost proiectată: a preluat deja traficul greu care sufoca Calea Turzii și cartierele Gheorgheni și Mărăști. Sâmbătă și duminică, mașinile de mare tonaj care circulau pe ruta Turda- Baia Mare au descoperit acest traseu alternativ, la fel și ceilalți șoferi care nu au mai pierdut astfel vremea în trafic la Cluj.Singurul inconvenient pentru conducătorii auto este acela că pe o porțiune de doi kilometri se circulă cu restricții de viteză. În acel loc, în zona intersecției centurii cu drumul care vine din Borhanci și urcă în satul Gheorgheni, șoseaua a fost construită provizoriu, paralel cu traseul acceptat în proiect și care a bătut pasul pe loc din cauza alunecărilor masive de teren.
Acolo, un viaduct uriaș se termină brusc în aer, iar drumul provizoriu și-a găsit traseul prin dreapta și prin stânga uriașei structuri de beton. Văzând că se poate circula bine merci și pe sol, nu poți să nu te întrebi dacă acel viaduct era într-adevăr necesar. Oricum, unii șoferi au avut probleme de orientare în intersecția centurii cu drumul care merge spre Georgheni, semn că acolo s-ar putea pune indicatoare suplimentare.Mai sus, înaintând spre Vâlcele, utilajele constructorilor parcă stau să se scufunde în nămolul pe unde trebuia să treacă drumul inițial. Apare întrebarea dacă asfaltul turnat provizoriu va rezista sub greutatea TIR-urilor care trec prin zonă.Sâmbătă, pe șantierul centurii era forfotă mare, la o zi după ce noua șosea a fost testată de premierul Emil Boc în calitate de șofer al unei Dacia Duster și de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ca pasager. Directiva e ca centura centurii să fie finalizată până în iunie 2012.Centura de ocolire Vâlcele Apahida a costat până acum aproximativ 150 de milioane de euro, deși lucrarea a fost adjudecată prin licitație pentru suma de 68 de milioane de euro. Lucrările au început în 2006 și ar fi trebuit să fie finalizate prin 2009. Vorbim despre un drum foarte util pentru un Cluj sufocat de trafic, despre o șosea spectaculoasă datorită viaductelor care sunt înălțate mult deasupra solului și a lucrărilor de consolidare a dealurilor care o străjuiesc.A remarcat acest lucru și premierul Boc, care a spus că deasupra Feleacului s-a construit o operă de artă. Totuși, putem remarca că nouă ne trebuia doar o centura, poate pe un alt traseu, care nu ridica atâtea probleme (defrișări, surpări de teren etc.) și care sigur nu ar fi ajuns să coste cât o autostradă. Orice comentariu este, desigur, tardiv, de vreme ce lucrarea e aproape gata. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de ea.[slideshow]
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.