Principesa Margareta a ROmâniei va lansa vineri, 8 aprilie, de la ora 17.30, la Iulius Mall, volumul “Carte regală de bucate”, editat la Curtea Veche Publishing. Evenimentul va avea loc la etajul shopping center-ului, în zona cinematografului, şi face parte dintr-un turneu naţional de promovare a apariţiei editoriale.“Sunt fericită că vă pot oferi o carte de bucate, regală la modul propriu. Ştim cu toţii cât de importantă a fost şi rămane, în ritualul şi acţiunile publice ale Casei Regale, ospitalitatea. De-a lungul sutelor de ani, Familiile Regale au adunat atâta tradiţie, frumos, calitate şi experienţă în comportamentul public, încât astăzi împărtăşirea lor este o binefacere. Desigur, a le oferi musafirilor tot ce este mai bun, mai preţios şi mai frumos este reflexul mândru al oricărei gazde, purtătoare de coroană regală sau nu. Dar, atunci când ospitalitatea îmbracă veşmintele simbolice ale unei întregi naţiuni, istorii, culturi sau tradiţii, ea are un înţeles şi o însemnătate în plus”, apare în prezentarea volumului semnat de Principesa Margareta a României.Capitolele cărţii nu respectă ordinea în care sunt servite felurile la masă, nici ordinea alfabetică sau cea a importanţei personalităţilor. “Capitolele poartă numele celor de la care am reţetele şi sunt aşezate aproximativ în ordinea în care mi-am cunoscut rudele. Crescând în Anglia, Danemarca şi Italia, atât de aproape de bunicile mele, am început cu ele, apoi am continuat cu părinţii mei, Regele şi Regina, surorile şi verii pe care i-am ştiut de mic copil, Principele de Wales, Regina Sofia a Spaniei şi Ducele de Aosta. Fiecare capitol cuprinde amintirile mele, detalii despre prietenia şi legătura noastră de rudenie, un crâmpei din lumea care ne uneşte, contextul cultural şi istoric în care familiile noastre au existat împreună, reţeta sau reţetele şi fotografii. Cartea este un fel diferit de a cunoaşte Familiile Regale ale lumii”, a mai explicat în prezentarea cărţii Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României.Lansarea de la Cluj va fi urmată de o sesiune de autografe. “Carte regală de bucate” s-a numărat printre cele mai bine vândute volume în 2010 la editura Curtea Veche. Principesa Margareta va va continua apoi lansarea volumului şi la Alba Iulia şi Târgu Mureş în 8, respectiv 9 aprilie 2011.
Principesa Margareta va lansa la Cluj volumul “Carte regală de bucate”
ULTIMELE ȘTIRI