Prințesa Marina Sturdza vine de la New York la Cluj, pentru aniversarea de un an a proiectului 11even. Conceptul 11even a fost lansat acum aproximativ 1 an, in 11.11.2011. Atunci sute de oameni din mai multe oraşe ale ţării s-au bucurat de prezenţa unor vorbitori de excepţie în cadrul unor evenimente desfăşurate simultan. La aceasta prima ediţie, oameni cunoscuţi publicului larg sau mai puţin cunoscuţi, dar cu poveşti de viaţă excepţionale, au acceptat provocarea de a vorbi în faţa unui auditoriu timp de 11 minute fiecare, despre un eşec din viaţa lor, deciziile luate şi schimbările ce au urmat pentru că nu au renunţat să lupte, să spere, să creadă. Anul acesta, pornind de la tematica “Bucurie si curaj in viata”, evenimentele 11even s-au desfăşurat în perioada 25 – 31 mai in 8 orase din Romania precum si in Chisinau, Moldova. In cele peste 15 evenimente organizate in mai putin de 1 an, peste 1500 de persoane au luat parte la evenimente 11even. Intre speakerii prezenti la 11even in acest prim an putem sa amintim: soprana Felicia Filip, jurnalistii Radu Moraru si Dana Deac, tineri antreprenori ca si Calin Biris sau Andrei Barbu, oameni de afaceri ca Stefan Vuza, Peter Barta sau Maria Grapini, tineri alpinsiti ca Vlad Capusan sau Corina Coco Popescu, medici celebri ca si Mihaela Bilic sau Dan Mircea Enescu, si multi altii.Evenimentul “Aniversam 1 an de 11even” va avea loc in data de 12 noiembrie 2012 incepand cu ora 18.00 la Centrul Cultural Casino din Cluj Napoca. Cu aceasta ocazie, organizatorii au invitat 3 doamne extraordinare. In primul rand, la acest eveniment aniversar va ajunge direct de la New York Printesa Marina Sturdza, un om cu un destin extraordinar si plin de semnificatie. Alaturi de dansa, din Chisinau va ajunge Nancy Whitney Reiter, supravietuitoare a evenimentelor de acum 11 ani de la New York, expert in economie si autoare de carti. Cea de a treia invitata este presedinta Comitetului Paralimpic Roman, Sally Wood Lamont.Participarea la evenimentul aniversar 11even se face pe baza de invitatie. Exista si un numar limitat de 50 de bilete la pretul de 25 lei/persoana, bilete care pot sa fie accesate fie printr-un email trimis la adresa bilete@11even.ro sau direct de la standul 11even deschis in perioada 5-10 noiembrie intre orele 14-19 la Casa Tiff.In cadrul evenimentului „Aniversam 1 an de 11even” organizatorii vor implementa actiunea „O poza implineste vise”. Astfel, Asociația 11even va oferi posibilitatea participantilor de a pleca cu o amintire foto impreuna cu invitatele speciale în schimbul unei donații făcute în beneficiul Asociației “Little People din Cluj-Napoca. Fondurile astfel obținute vor fi utilizate exclusiv pentru tratamentul oncologic al copiilor internați în secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ioan Chiricuță” Cluj-Napoca.Evenimentul „Aniversam 1 an de 11even” este organizat de Asociatia 11even, în parteneriat cu City Plus, Respect Media, Centrul Cultural Casino si Primaria Municipiului Cluj Napoca.
Prințesa Marina Sturdza vine la Cluj
ULTIMELE ȘTIRI