• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Prințul Charles, la UBB: „Ce mă aduce atât de des în România? Tot ceea ce reprezentaţi după secole întregi de istorie”

Prințul Charles, la UBB: „Ce mă aduce atât de des în România? Tot ceea ce reprezentaţi după secole întregi de istorie”

Publicat: 30 mai, 2017 07:07

Actualizat: 23 martie, 2022 05:11

Prinșul Charles de Wales, al Marii Britanii, a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Alteța Sa Regală se află în prima sa vizită la Cluj.

La intrarea în sediul UBB a fost întâmpinat de rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, și de președintele Senatului UBB, Ioan Chirilă, dar și de doi tineri în costume populare românești, care l-au așteptat cu pâine și sare, potrivit obiceiului.

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, Ioan-Aurel Pop, a evocat, în discursul său pentru ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, legăturile acestuia cu țara noastră, precizând înrudirea sa cu dinastia Basarabenilor și pe cea cu regina Maria a României.

Aici, în România, vă aflați acasă și sperăm să vă simțiți mereu acasă. Motivele sunt deopotrivă obiective și subiective. Vă leagă de această țară nenumărate fire, inclusiv înrudiri îndepărtate (venite prin dinastia Basarabilor a Țării Românești, mai exact prin urmașii principelui Vlad Dracul) sau mai apropiate (venite prin regina Maria — nepoata reginei Victoria a Marii Britanii — al cărei bust ne veghează în holul acestei universități), dar vă leagă mai ales afinități de suflet, dragostea pentru locuri și pentru oameni, succesiunea de dealuri și de văi a acestui spațiu, câmpurile acoperite cu flori, pădurile și apele străbătute încă de animale sălbatice și de pești, dar mai ales oamenii primitori, așa cum ați afirmat de multe ori„, se arată în discursul de Laudatio.

Distincţia a fost acordată în urma votului din data de 8 mai 2017 al Senatului UBB, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite a Alteței Sale Regale Prințul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoașterii mediului spiritual și natural românesc peste hotare, precum și pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și România. 

Prin proprietăți, prin fundații și asociații, prin încurajarea investițiilor și a competiției, prin interesul pentru restaurarea monumentelor și protecția naturii, dar mai ales prin exemplul personal, prințul de Wales a devenit un adevărat protector al Transilvaniei și al României. De la Viscri, din centrul Transilvaniei istorice, și până la Săpânța, în inima Maramureșului istoric, Alteța Sa Regală, cu ajutorul Trustului „Mihai Eminescu”, al altor organizații, fundații și asociații, dar mai ales cu ajutorul oamenilor inimoși care-l înconjoară și prețuiesc, lasă sigilii perene, în vederea conservării tradițiilor istorice și a naturii neîntinate. (…) Prințul Charles se constituie într-un adevărat ctitor, reconciliind natura cu istoria, credința cu arhitectura, modernitatea cu monumentele trecutului”, a precizat cu ocazia decernării distincției, rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan – Aurel Pop.

Prințul de Wales și-a început discursul de mulțumire în limba română, declarându-se deopotrivă “profund mișcat și foarte recunoscător pentru marea și deosebita onoare” de a fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al “celei mai vechi universități din România, fără a menționa că este și una dintre cele mai presitgioase din Europa”.

Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a afirmat Alteţa Sa Regală cu ocazia discursului rostit în cadrul ceremoniei.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
26 septembrie, 2023
Licitație pentru drumul de legătură dintre Baciu și Centura Metropolitiană
25 septembrie, 2023
Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie
20 septembrie, 2023
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
15 septembrie, 2023
Rupere de nori la Cluj: 40 de litri pe metru pătrat, canalizarea a cedat
12 septembrie, 2023
Șefa ISJ Cluj despre consumul de droguri din școli: Pliculețe introduse prin gard, poliția nu poate percheziționa dealeri fără mandat

Judecătorul Cristi Danileț a povestit în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș cât de ...

Cristi Danileț a povestit cât de greu i-a fost în perioada în care a fost suspendat din magistratură

Prof. Ciprian Mihali a declarat în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș că Partidul ...

Prof. Ciprian Mihali: REPER pregătește candidat la Primăria Cluj: Există o anumită oboseală a actualei administrații

Lucrările la drumul de legătură Baciu-Centura Metropolitană zona Florești ar putea începe anul viitor. Până ...

Licitație pentru drumul de legătură dintre Baciu și Centura Metropolitiană

Noua grădiniță din Baciu își va deschide porțile pentru cei mici la finele lunii octombrie, ...

Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie

Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți cetățeni europeni și ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară în școli”

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va fi majorat de la 3.000 lei ...

Feneșan, Consiliul Național al IMM-urilor, despre majorarea salariului minim: Se vor închide firme

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Augustin Feneșan, critică protestele ...

Augustin Feneșan critică protestele bugetarilor „afectați” de reducerea privilegiilor: Noi ca mediu de afaceri nu protestăm chiar dacă vom plăti cu 300% mai mult impozit pe venit

Dacă te consideri o persoană ambițioasă, care iubește să își gestioneze singură timpul și îți ...

Viața de angajat nu este pentru tine? Descoperă aici idei de afaceri prin care poți avea succes
Success message!
Warning message!
Error message!