Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a prezentat marți motivele pentru care a decis în data de 20 februarie 2012 strămutarea procesului lui Sorin Apostu la Curtea de Apel din Târgu-Mureș. Potrivit documentului, deși nu există indicii cum că judecata nu a fost obiectivă, cererea de strămutare a fost admisă din cauaza „mediatizării excesive a cazului” și „pentru înlăturarea oricăror suspiciun”.Avocaul lui Apostu, Gheorghiță Mateuț, a susținut în cererea de strămutare a procesului că „Mediatizarea excesivă a cauzei a determinat o atitudine ostilă faţă de inculpat, din partea opiniei publice, a organelor judiciare sau magistraţi”.ÎCCJ apreciează însă „că argumentul invocat de petent, în sensul că imparțialitatea judecătorilor de la nivelul Curții de Apel Cluj ar fi afectată de mediatizarea excesivă a cauzei, este o simplă aserțiune care nu se verifică din perspectiva activității desfășuratede către magistrații cu privire la faza de urmărire penală a cauzei”.De asemenea, motivarea arată că prezența în sala de judecată a reprezentanților mass-media nu ar fi putut exercita presiune asupra magistraților, aceștia judecând în mod frecvent cazuri mediatizate.Înalta Curte a susținut însă actele depuse de avocații lui Apostu și anume că există „o campania în presa locală, percepută de petent ca un mijloc de presiune asupra magistraților instației în scopul influențării soluției procesului”.
Procesul lui Apostu, strămutat la Târgu-Mureș „pentru înlăturarea oricăror suspiciuni”
ULTIMELE ȘTIRI