Probabil trebuie să ne pregătim de un interval de timp de doi ani până când un vaccin anti-Covid 19 va fi eficient. Până atunci, trebuie să ne adaptăm, a declarat la Via Cluj TV prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, directorul Institutului Oncologic ”Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Medicul, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, răspunde în inteviu și întrebării dacă majoritatea românilor ar fi imuni în fața coronavirusului. Profesorul clujean crede că există în rândul unora dintre conaționalii noștri prejudecăți de ev mediu cu privire la persoanele infectate.
Iată principalele declarații ale prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu:
Virusul ne-a luat pe nepregătite și trebuie să ne adaptăm efectiv de la săptămână la săptămână, uneori de la zi la zi, în contextul unui centru care tratează pacienți cu cancer, deci o populație cu totul specială prin boala însăși dar și prin consecințele tratramentelor în cazul acestor boli
Cadre medicale respinse de propriile familii
Observ unele tendințe de stigmatizare a persoanelor care poartă virusul
Uneori, chiar familia, neînțelegând despre ce e vorba, îi respinge pe pacienți; s-a ajuns în unele familii la separări, mai ales la cadrele medicale, e inacceptabil
Cred că trebuie să luptăm cu mentalitățile aici, să explicăm despre ce e vorba: ne luptăm cu un dușman pe care nu îl vedem, submicroscopic, oricare dintre noi poate ajunge în această situație
Bolnavi asimptomatici pe stradă? Da
Am fost intrebat dacă avem pe străzi oameni care poartă acest virus; cu siguranță, merg pe stradă, fără să aibă simptome
Trebuie să abandonăm prejudecățile medievale, care vin sub diverse forme, și ne fac foarte mult rău
Testări în masă
Pragmatic și practic, la Institutul Oncologic sau la Centrul de cancer ne-am dat seama că în momentul în care se petrece această împrăștiere în populație a viruslului, vom avea de-a face evident atât cu pacienți cât și cu personal care vor fi asimptomatici, care nu se încadrează în definiția de caz pe care o facem atunci când facem triajul
Am făcut acest triaj încă de la început și în rândul pacienților și în rândul personalului, dar triajul este epidemiologic, se bazează pe declarații în ceea ce privește contactele, pe evaluarea temperaturii și a unor simptome, care pot să apară și într-o răceală, gripă sau simptome care pot să apară din cauza unor cancere sau care pot să apară la bolnavi cu cancere din cauza tratamentului pe care îl urmează; iată că paleta este foarte largă; eram conștienți de asta și ne-am hotărât să facem această testare și, evident, în urma testării, apar și cazurile pozitive
La Institutul Oncologic, în secția specială sunt doar trei persoane cu Covid 19 care au rămas din motive absolut întemeiate, de natură oncologică, ceilalți au fost îndreptați către spitalele de specialitate
Ne-am pregătit pentru această situație și am reușit să facem testări și datorită unor sponsori inimoși, cărăora vreau să le mulțumesc în mod particular
Să nu ajungem ca Italia de Nord
În România, lucrurile stau bine în raport cu alte țări și cred că trebuie să menținem aceste restricții, sigur, dificil de suportat uneori, dar care ne ajută să menținem ritmul îmbolnăvirilor și a cazurilor grave în limitele pe care ni le permitem ca sistem de sănătate, adică să fim capabili să îngrijim cazurile grave
În momentul în care suntem depășiți, ajungem în situația Italiei de Nord
Sunt majoritatea românilor imuni la virus?
Vom putea analiza pacienții aceștia, mulți asimptomatici, care chiar dacă poartă virusul nu fac boala, acolo pot să fie anumite modificări genetice care pot să le facă rezistente pe acele persoane la virus și poate acele caracteristici genetice să fie larg răspândite în rândul populației, aceasta e o teorie, o alta e cea a imunizării împotriva tuberculozei pe care o avem larg răspândită în România și asta din nou poate să ne ajute; rămâne ca specialiștii să stabilească
Când vom avea medicamente și vaccin?
Lumea a fost entuziastă în diferite momente, însă multe teorii s-au prăbușit. Unele mendicamente care păreau o soluție au fost abandonate, altele s-au dovedit prea puțin eficiente, s-a înțeles că acest virus ar putea ataca la unii pacienți celulele roșii și atunci intubația în sine a devenit problematică. Sigur, există protocoale care au salvat oameni dar medicamente minune nu există
Vaccinul trebuie să respecte normele de punere pe piață, de a fi verificat.
Mi s-a reproșat că aș sprijini o teorie pesimistă, dar știți cum e: pesimistul e un optimist informat.
E ca un sitem de ecuații cu mai multe necunoscute aici. Nu știm cum se va petrece imunizarea la nivel de populație, dar probabil că ne pregătim de un interval de timp de doi ani până când vaccinul va fi eficient, până atunci trebuie să ne adaptăm
În momentul în care anulăm orice alte reguli, supraviețuiește cel mai bine adaptat și asta e singura regulă universală care se aplică în natură