Președintele României, Traian Băsescu, a semnat joi decretul de decorare a profesorului clujean Vasile Adamescu, singurul roman orb si surd care a fost demutizat.„Astfel, în semn de apreciere pentru înalta sa ţinută morală, pentru profesionalismul şi dăruirea de care a dat dovadă, la catedra Liceului de Nevăzători din Cluj-Napoca, ajutând mai multe generaţii de persoane cu dizabilităţi să îşi făurească o carieră în cadrul societăţii, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” – în grad de Cavaler domnului profesor Vasile Adamescu.Decorarea a fost făcută la inițiativa președintelui României, domnul Traian Băsescu”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.Vasile Adamescu a fost de de mic orb, surd si mut, dar a învăţat să vorbească, să scrie, să citească. A terminat facultatea, Şcoala Populară de Arte Plastice şi a urmat cursuri prin corespondenţă în străinătate, devenind astfel profesor, artist plastic şi acum scriitor.De altfel, profesorul Adamescu este singurul român demutizat, iar povestea lui aţi putut să o aflaţi de la reporterii www.buzznews.ro.INCREDIBILA POVESTE a singurului român orb şi surd care a învăţat să vorbească – Vasile Adamescu
Profesorul clujean Vasile Adamescu a fost decorat de președintele Traian Băsescu
ULTIMELE ȘTIRI